a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us
root chakra

Root chakra şi relaţia mamă – bebeluş

Aşa cum am promis, o să plec astăzi cu explicaţiile de la două texte geniale.

Primul este din “Umbra” lui Nuţă (cu care am să vă bat la cap până o veţi citi şi voi – este foarte mică şi subţire – o găsiţi şi online, eu aşa am citit-o îniţial, dar din respect pentru munca autorului am şi achiziţionat-o de la Gaudeamus). Textul este doar un mic paragraf din multele pagini dedicate Root Chakrei, însă voi încerca să transcriu atât cât este necesar pentru a-mi demonstra ipoteza:

Voi începe această analiză cu Muladhara chakra, supranumită şi “chakra rădăcină”, “baza sau suportul manifestării”. De aceea, asocierea ei cu elementul Pământ nu este întâmplătoare. Simbolizând conştiinţa telurică şi limitarea fizică, Muladhara asigură nu doar temelia manifestărilor psihice şi spirituale, ci reprezintă şi locul în care “se odihneşte” sau “doarme” energia divină din om, faimoasa forţă spiritual numită, în tratatele tantrice, kundalini shakti. Ceva mai grosier şi întunecat decât Muladhara chakra nu poate fi imaginat (deşi anumite texte sugerează, într-o manieră eliptică, contrariul). Convingerile noastre privind supravieţuirea, ceea ce trebuie să faci pentru a face faţă vieţii, problemele legate de autoconservare, hrană, bani, locuinţă, atitudinea faţă de dezastrele naturale (în special faţă de cutremure) derivă în bună măsură de această chakra. Cele mai rudimentare tehnici de supravieţuire îşi extrag de aici energia. În mod firesc, sentimentul dominant este acela de frică bazală, o teamă foarte adâncă de a nu fi agresat şi anihilat. […] Şcoala de gândire psihologică cea mai apropiată de esenţa acestei chakra este cea înfiinţată de Melanie Klein, o psihanalistă ale cărei idei au fost respinse de Societatea din Berlin, dar acceptate şi încurajate de Societatea Britanică de Psihanaliză în frunte cu Ernest Jones. Şcoala kleiniană vorbeşte despre angoasa psihotică a pruncului, o angoasă ce nu dispare pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, ci începe să fie administrată şi controlată de niveluri diferite ale minţii. Prima fază de dezvoltare a psihicului, de la 0 spre 5 luni, numită “schizo-paranoidă”, este dominată de o puternică organizare defensivă împotriva unor temeri din cele mai primitive, anxietăţile de anihilare şi persecuţie considerate ca manifestări nemediate ale instinctului morţii. Copilul separă în plan mintal şi izolează pozitivul de negativ, raportându-se diferit la acelaşi obiect, după cum acesta îl gratifică sau nu (“sânul cel bun” şi “sânul cel rău”). Această operaţie a fost numită scindare sau clivaj (splitting). Ea introduce o disociere asemănătoare cu cea a adultului schizofren, motiv pentru care Meianie Klein, influenţată de Ronald Fairbairn (cel care va dezvolta ulterior propria teorie a relaţiei cu obiectul, respingând teoria freudiană a pulsiunilor) va adăuga particula “schizo” la termenul “paranoid” prin care desemna iniţial prima fază de dezvoltare psihologică, caracterizată, cum spuneam, de stări încărcate cu violenţă. Sursa acestei agresivităţi primitive pare a fi Supraeul, entitate pe care Klein, spre deosebire de Freud, o vede operând încă de la începutul vieţii copilului.  […] Nu voi încheia acest segment Melanie Klein fară a aminti precizarea pe care ea însăşi a încercat să o aducă, anume că angoasa psihotică a bebeluşilor nu se referă la faptul că aceştia sunt nebuni. A fost ales un termen nefericit din repertoriul psihiatric pentru a desemna un proces psihic obişnuit. Insecuritatea intensă şi primitivă a bebeluşului nu este anormală. Ea poate fi stăpânită pe măsură ce copilul evoluează, devenind destructiva doar în cazul unor mecanisme inadecvate de gestionare. Angoasele bazale pot erupe, prin urmare, în boli psihice, ceea ce este echivalent cu a spune că tensiunile energetice de pe Muladhara Chakra, dacă nu sunt conştientizate şi controlate, pot sta la baza unor patologii din cele mai severe.

Iar cel de-al doilea text aparţine Alexei Pleşcan, al cărei site îl urmăresc de ceva timp cu foarte mare interes, iar acest articol mi-a atras atenţia în mod special: “Sentimentul de vid interior şi legătura cu prima etapă a vieţii psihice

Paragraful spune astfel:

Dacă Biblia ne spune că la Început a fost Cuvântul, cercetarea psihanalitică ne arată că la Inceput a fost Frica. De fapt, cele două afirmaţii nu se contrazic, ci una vine în completarea celeilalte. Cuvântul, limbajul este cel care structurează aparatul psihic, cel care permite creşterea si dezvoltarea, însă el nu este un dat. Înainte de cuvânt, de limbaj, există un alt tip de comunicare, un tip de comunicare specială care este întâlnită îndeosebi în relaţia dintre un bebeluş şi mama sa. Cu toţii cunoaştem că primele cuvinte apar în jurul vârstei de 1-2 ani şi că acest lucru este posibil doar dacă există interacţiune cu o altă fiinţă umană. Înainte de această perioadă în care fiinţa umană începe să experimenteze autonomia şi să-şi dezvolte simţul realităţii există o altă etapă caracterizată de neputinţa totală şi dependenţa absolută de persoana care ne îngrijeşte. Această etapă corespunde primelor luni de viaţă în care psihicul bebeluşului începe să se structureze datorită relaţiei lui cu mama. În această etapă arhaică bebeluşul trăieşte nişte frici primitive numite angoase arhaice. Cu toţii păstram în psihicul şi corpul nostru impresii senzoriale ale acestor angoase, dar ele se văd mai clar şi pot fi studiate în anumite psihopatologii. […] Aceste spaime arhaice sunt integrate şi depăşite dacă lucrurile merg bine în prima etapă de viaţă. Ca lucrurile să meargă bine este nevoie ca mama sau persoana care îngrijeşte bebeluşul să reuşească să îşi exercite o funcţie de o importanţă vitală şi anume aceea de a se pune în locul bebeluşului şi de a înţelege care sunt nevoile lui. Este vorba despre o comunicare preverbală care, pe cât de naturală pare, pe atât de sofisticată este din punctul de vedere al mecanismelor psihice şi al interacţiunilor pe care le antrenează. Îngrijirile corporale pe care le oferă mama copilului, felul în care îşi ţine bebeluşul în braţe şi îl priveşte, felul în care îl hrăneşte şi îl dezmiardă, felul în care îi vorbeşte şi prezintă bebeluşului pe alte persoane din anturajul familiei, starea ei psihică atunci când face toate acestea sunt de o importanţă viatală pentru viaţa psihică a bebeluşului.

Până aici presupun că lucrurile sunt un pic şocante. Vreau să vă spun că prin aceste texte am reuşit să îmi dau seama şi de ce Cezar tresare în somn, se trezeşte uneori plângând în hohote şi foarte speriat. Cred că, în mare, aţi reuşit deja să vă daţi seama ce înseamnă să nu înţelegi ce doreşte copilul tău nou-născut atunci când plânge.

Atunci când am plecat din spital, ni s-a spus foarte clar: copilul nu plânge fără motiv. Copilul plânge când îi este foame, când îi este somn, când are nevoie să fie curat. La început este greu, eşti destul de anxioasă pentru că totul este atât de nou, iar bebeluşul tău este ca un om total dependent care te trezeşte non stop să îţi ceară ceva (norocul meu cu câinele care mă trezea de 3-4 ori pe noapte să îl iau sus în pat, că e prea înalt şi ii este frică să sară), dar, în timp reuşeşti.

V-am spus într-un articol mai vechi că am avut probleme cu alăptatul şi am chemat o doamnă să mă ajute. Ea mi-a spus o poveste foarte frumoasă despre diferenţa dintre nevoi şi dorinţe şi despre ataşamentul sănătos dintre mamă şi copil. Cu ţoţii avem pe cineva pe lângă noi care spune “vezi că se învaţă în braţe”. Copilul are nevoie de iubire. Iubirea nu este un moft, nu este o dorinţă. Iubirea este o nevoie vitală. Iubirea este motivul pentru care noi toţi suntem pe pământ. Iubirea este tot ceea ce ne înconjoară. Oare de ce le-am refuza pruncilor noştri dreptul la iubire din prima? Astfel că, gândiţi-vă mereu aşa: hrana este o nevoie, a mânca o pizza este o dorinţă. Copilul mic nu prea pare, dacă gândim aşa, să aibă prea multe dorinţe. Chiar şi când îi iei jucării, perioadă în care ar putea să înceapă să se dezvolte această parte, totuşi el abia începe să guste, să pipăie, să audă.

Am ales să îmi cresc copilul fără să îl las să plângă. Am ales să mă duc spre el imediat cum se trezeşte şi să îi sărut mânuţele, obrăjorii. Am ales să îl strâg în braţe de câte ori am ocazia. Şi am ales să nu cred că asta înseamnă răsfăţ. Chiar terapeutul meu mi-a spus mai demult: “Nu există prea multă iubire, doar prea mult răsfăţ.” Ei bine, îmi pare rău că fac această generalizare, dar separe că mai toţi părinţii din generaţia trecută confundă iubirea cu răsfăţul. Aş pune acest lucru pe seama faptului că din cauza sărăciei generale care a cam cotropit românii de o lungă perioadă, cam toată lumea s-a străduit să ajungă “să facă bani”, crezând că de asta au nevoie copiii. Evident, s-a ajuns la răsfăţ. Mă ia groaza când o să-mi ceară Cezar telefon la 10 ani. Sau mai devreme, cine ştie…

Revenind la discuţia cu doamna care era consultant în lactaţie, mi-a dat o explicaţie foarte frumoasă: atunci când fiul sau fiica noastră ne cheamă, iar noi ne facem timp şi îi arătăm că suntem alături, va şti că îi vom fi mereu alături într-un mod sănătos, în spatele său, iar acesta va avea curajul să se desprindă la fel de sănătos şi independent, ştiind că orice ar fi, suntem acolo. Aşa creşte un copil cu încredere în sine. Tot aşa, atunci când copilul cade, nu trebuie nici să ţipi şi nici să te duci să îl ridici repede, ci să îl încurajezi să se ridice singur.. Aceasta ar fi adăugirea pe care simt nevoia să o fac.

Treaba noastră de mame este în primul rând să îi oferim bebeluşului satisfacerea acelor nevoi primare despre care Root Chakra ne învaţă.

Am auzit de persoane care au încercat să elimine masa de noapte a copiilor oferindu-le apă, sau lăsându-i să plângă până au tăcut şi au renunţat. Îmi cer scuze, dar îmi este greu să mă gândesc la ceva mai groaznic de atât. Practic îi refuzi copilului nevoia primară de hrană, lucru ce îi zduncină serios Root Chakra, dacă stăm să ne gândim la semnificaţiile sale. Una dintre persoanele de mai sus (bebeluşul, acum devenit adult) are o tulburare anxioasă cu atacuri de panică “inexplicabilă” şi a luat destul de mult în greutate. Îndrăznesc să speculez la maxim şi să leg toată situaţia de principala cauză a anxietăţii şi anume frica de moarte. (Îmi este frică să nu mor de foame.)

Ce legătură au Root Chakra, lipsa hranei, atacurile de panică şi dezechilibrul greutăţii? Păi, dacă stăm să ne gândim, este destul de simplu: Root Chakra se ocupă de nevoile primare. Lipsa hranei duce la un dezechilibru al acestei Chakre, lucru care poate naşte mâncatul compulsiv ulterior. Mâncatul compulsiv nu este numai un simptom de anxietate ci şi o tulburare anxioasă în sine, încadrându-se în bine-cunoscuta afecţiune “OCD”- vezi cazurile de la televizor cu persoane care ajung să cântărească 200-300 kg, poate şi mai mult. Ei bine, dacă este să mergem şi mai departe, ne putem gândi la faptul că iubirea şi mâncarea sunt pe acelaşi plan, având în vedere că iubirea este hrana sufletească, iar mâncarea hrana fizică şi dacă luam în considerare cuvintele marilor maeştri referitoare la faptul că sufletul este totuna cu corpul nostru şi că nu trebuie să le separăm, ajungem să ne explicăm cu uşurinţă toată paleta adicţiilor orale. Ca fostă fumătoare, vă pot garanta că un adictiv simte că obiectul adicţiei sale nu îl va părăsi niciodată. Eu personal vă spun că simţeam că ţigara va fi mereu acolo. Nu s-ar putea traduce acest lucru printr-o frică de singurătate? Ei bine, nu degeaba se numesc acestea adicţii “orale”. Şi vreau să le şi enumăr pentru a fi foarte clară: fumatul, mâncatul, drogurile, băutura. Toate se manifestă, ad litteram, băgând ceva în gură. Toate acestea nu semnifică nici mai mult, nici mai puţin decât o metaforă a nevoii de hrană, fie ea sufletească sau nu. Cu toate însă că DSM le catalogheaza drept “boli”, eu personal le consider doar nişte simple modalităţi de coping. Sunt convinsă că fiecare dintre ele pleacă de la alte afecţiuni mult mai serioase. Una dintre ele poate fi tulburarea anxioasă. Şi îndrăznesc a spune că din punctul meu de vedere, cea mai pregnantă tulburare anxioasă din câte există este cPTSD, tulburare despre care deja v-am scris aici.

Root chakra şi relaţia mamă nou-născut

Şi aş vrea să priviţi acest desen cât o mie de cuvinte:

Sursă foto: Instagram: christina_sutra

Nu degeaba în sânul mamei stau rădăcinile copacului vieţii, iar în obrajii copilului, coroana acestuia. Aş fi vrut ca în loc de titlu să pot pune această fotografie care spune tot.

Ei bine, ce le face pe mame să fie atât de neatente la copilul lor, astfel încât să ajungă să nu îi hrănească sau să îi iubească corespunzător, pentru a putea creşte copii cu un afect sănătos? Acelaşi tip de afecţiune sufletească, adică, în primul rând anxietatea. O mamă abuzată, de exemplu, va fi aproape incapabilă să acorde copilului său 100% din atenţia de care acesta are nevoie, ea fiind mereu panicată legat de ce ar putea urma în căminul său. O mamă total deconectată de pământ ar fi un exemplu, deci cineva cu disfuncţionalităţi pe Chakra rădăcinii. O mama narcisică ar mai putea face aceeaşi greşeală. Când eram la spital, la testul non-stres, povestea o colegă de cameră cum prietena ei, care născuse de 10 zile, a lăsat copilul cu părinţii ei şi a plecat la mare cu soţul. Mămici, nu ştiu ce aţi simţi voi, dar Cezar are 6 luni şi dacă stau departe de el mai mult de 3-4 ore deja inima mea o ia la goană.

Tot ceea ce am descris mai sus poate fi numit, pe scurt, “legătura karmică”, “blestemul părintesc” sau “legătura transgeneraţională”. Oricare dintre sintagme este corectă şi oricare descrie modul cum de la părinte la copil se perpetuează aceleaşi răni poate chiar pe secole întregi. De aceea este atât de important să ne vindecăm.

Ce afecţiuni fizice pot urma acestor tipuri de răni emoţionale?

Una dintre cele mai răspândite afecţiuni este colica renală. Adică pietre la rinichi. Nu insist, v-am mai scris la un moment dat despre asta într-o postare pe Facebook şi probabil voi reveni la ea într-un articol distinct, cel mai probabil despre Anxietate. Rinichii sunt centrul fricii. Acest lucru este cel mai important pe care trebuie să vi-l amintiţi.

Ei şi aici voi încheia cu o poveste foarte personală, de acum vreo trei – patru ani, când am plecat în Anglia. Totul minunat în Anglia, dar cine a fost sau este acolo ştie cât este de greu să îţi găseşti un job. Casa prietenei mele la care stăteam era un duplex cu scară pe interior. Acolo casele sunt mai înguste şi mai înalte. Chiar şi la bloc. Într-o zi am căzut pe scări şi mi-am luxat glezna. Am stat cu ea umflată multă vreme, iar acest lucru la mine a fost o problemă foarte veche, cu gleznele veşnic umflate.

În fine, m-am întors în ţară, m-am angajat, toate bune şi frumoase, apoi am fost concediată, unii dintre voi ştiţi, pe nedrept, m-am şi judecat şi… POC! Glezna mea s-a umflat la loc, fără să mă împiedic de această dată. Mi-am găsit din nou un job, foarte bun, unde munceam foarte mult, fără zile libere. În fiecare zi urcam şi coboram de vreo 10 ori pe zi nişte scări uriaşe, iar în scurt timp m-am vindecat total.

Ca de obicei, dragul de Martel m-a scos din noaptea minţii:

“Dacă îmi scrântesc piciorul, vreau să plec, să mă distanţez de o persoană, dar sunt obligat să rămân.  […] Faptul că pământul simbolizează mama şi picioarele mele se lipesc aproape tot timpul de “mamă” indică o nevoie de apropiere, de fuziune, conştientă sau nu, de mama mea sau persoana care joacă acest rol în viaţa mea. Vreau să rămân “lipit” de ea. Dacă încă am curbura piciorului foarte înaltă, acest lucru indică o deplasare greoaie, o coloană vertebrală prea încărcată şi faptul că viaţa profesională şi cea privată sunt foarte clar separate. Acest lucru mă determină să fiu tăcut şi distant, fiiridu-mi greu să încep o comunicare cu ceilalţi şi să merg înaintea lor. În acest caz, în relaţia cu mama mea, am tendinţa de a fugi, mai degrabă. Vreau să fiu autonom, diferit de ea. “

Vă reamintesc faptul că la momentul când nu aveam job, nu eram “pe picioarele mele” şi mă ajuta mama mea. Acesta este doar un mic paragraf, Martel scriind foarte mult despre subiectul “picioare”, însă mi s-a părut cel mai potrivit în relaţia cu Root Chakra şi cel mai de folos pentru a-mi argumenta ideile.

Vă pup şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi ajuns până la finalul acestui articol.

Post a Comment