a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us

Root Chakra şi cauzele adicţiilor orale – Partea II

De această dată, vom porni cu demonstraţiile de la explicaţiile lui Martel cu privire la dependenţă:

“Dependenţa este legată de un mare gol interior, de o tentativă exterioară de a împlini mai ales o nevoie de iubire de sine sau o lipsă afectivă legată de unul dintre părinţi. Prin dependenţă (alcool, droguri, mâncare, fumat, sport, sex, muncă) vreau să umplu acel gol, acea disperare şi acea tristeţe. Viaţa mea este dezgolită de sens, nu îmi satisface dorinţele cele mai profunde. Trăiesc revoltă faţă de lumea exterioară şi am o dificultate în a-mi îngriji egoul. Nu reuşesc să mă iubesc aşa cum sunt şi această incapacitate temporară se manifestă prin furie şi ranchiună faţă de univers. Trăiesc într-o închisoare psihologică în care mă simt sclavul unei substanţe sau al unui comportament. Dependenţa este un soi de substitut care mă ajută să trăiesc temporar într-o lume fără probleme. Alcoolul îmi conferă un anumit extaz şi ameţeală faţă de ceeea ce trăiesc. Drogurile “fără reţetă” (cocaina, heroina, haşişul, LSD, PCD, marihuana etc.) mă conduc spre senzaţii noi cu dorinţa de a atinge culmi necunoscute ale conştiinţei. Am impresia că mă simt în siguranţă şi într-o lume plăcută, dar mai devreme sau mai târziu mă confrunt cu nesiguranţa mea, cu incertitudinile şi fricile mele. Fumatul mă ajută să îmi “afum” emoţiile, care sunt ascunse în fum. Mâncarea foloseşte la umplerea unei lipse de tandreţe şi de iubire. Dependenţa de dulciuri în mod special, este un semn că trăiesc un gol faţă de căldura umană sau de tandreţe şi a faptului că îmi resping dorinţele. Orice formă de dependenţă antrenează reacţii ale corpului uman, mai mult sau mai puţin cunoscute. Aceste forme de abuz sunt fundamental negative şi, dacă este vorba despre o dependenţă puternică (droguri, de exemplu) pot apărea frici necontrolate (nevroze). Dependenţa se poate manifesta prin anumite tendinţe (sexuală, de exemplu) care este greu de controlat. Primul pas important pe care îl pot face este să conştientizez situaţia în care mă aflu. Acest lucru cere multă iubire şi curaj pentru a înfrunta şi pentru a distruge această formă de sclavie care îmi afectează viaţa. Identific lipsa pe care o am în viaţă, de care încerc să fug, atunci când mă “pierd” în altceva (droguri, de exemplu) sau în cineva. Dorinţa mea de a trăi este foarte mare, dar am impresia că nu voi reuşi. Mă simt ca cineva care pierde. Nu am locul care mi se cuvine în propria mea viaţă şi în societate. îmi măsor fericirea în funcţie de reuşitele celorlalţi. Această dependenţă mă face să trăiesc un eşec după altul, lucru care îmi conferă un sentiment de neputinţă. Trebuie să las deoparte partea din mine care se simte vinovată şi ruşinată din cauza acestei dependenţe. Faptul de a mă judeca şi a mă critica ştiind că trebuie să îmi schimb comportamentul nu va face decât să îmi amplifice furia pe care o simt şi dificultatea de a mă elibera de ea. îmi este teamă de eşec, îmi este teamă de trecutul meu.”

Îmi place foarte tare această definiţie pe care Martel o dă pentru că întotdeauna am catalogat dependenţele drept lipsiri de libertate. Aşa cum vă spuneam şi într-un articol anterior, am fumat timp de 16 ani. Spre finalul acestei perioade ajunsesem să fiu atât de dependentă încât mă simţeam, exact aşa cum spune şi Martel, într-o închisoare. Imaginaţi-vă că eram în Spania şi ca să pot să îmi cumpăr un pachet de ţigări noaptea, trebuia să mă duc în oraşul vecin. Acolo ţigările sunt foarte scumpe (nu mai rău ca în Anglia, unde, pe vremea când lira era 6 lei, un pachet de ţigări ajungea pe la 60 lei, însă suficient) şi există un regim de cumpărare destul de strict. Era un singur magazin de ţigări, care era închis zilnic de la 1 la 5 PM pentru că… siesta. Cei care aţi fost în Spania ştiţi despre ce vorbesc. Ei bine, într-o noapte, pe la 3, nu mai aveam ţigări. Atunci am simţit îngrozitor de rău această închisoare. Imaginaţi-vă că am făcut o criză de nervi şi a trebuit ca la 3 dimineaţa să mă urc în maşină (noroc de faptul că aveam cum, pentru că în localitatea respectivă era cred doar un autobuz care probabil circula de 2-3 ori pe zi) şi să mă duc să cumpăr ţigări din oraşul de lângă. A fost oribil. Atunci am realizat cât sunt de dependentă şi cât de rău mă controlau ţigările. Este a treia oară acum când m-am lăsat de fumat şi sper să fie şi ultima. Ca să revin la idee, lucrurile sunt simple şi le ştiţi şi voi: cheltui, îţi distrugi sănătatea şi cel mai rău: eşti lipsit de libertate.

Fumatul, care, teoretic,” te ajută” enorm în anxietate, când eşti panicat venindu-ţi să fumezi în continuu, de fapt îţi ridică extrem de mult pe termen lung gradul de anxietate. Eu ajunsesem să mă tem de moarte foarte rău, iar dimineaţa, la cafea, simţeam o anxietate uriaşa în fiecare zi, începând exact cu prima ţigară.

Având în vedere cele de mai sus, putem avea de a face atât cu o rană de abandon cât şi cu o rană de umilinţă. Dar, în primul rând, ce ar putea fi mai clar rană de umilinţă decât propria lipsire de libertate voită şi conştientă? Cu siguranţă cei care au o astfel de rană nu consideră că merită să ingereze ceva mai sănătos şi să aibă grijă de ei înşisi prin obieceiuri sănătoase. O astfel de persoană mai degrabă vă avea grijă de un soţ, un copil sau de un părinte şi va avea grijă să pregătească cele mai alese bucate, însă propria persoană probabil va mânca ce se va nimeri şi când va avea timp. Cel mai probabil, o mâncare proastă care şi îngraşă.

Noi, oamenii, ne simțim mai în siguranță când avem o rutină, iar Root Chakra este chakra legată de siguranță și securitate. În sensul cel mai pozitiv, Root Chakra dă putere de angajament, consecventă și tenacitate. Iar pe partea cealaltă poate determina blocaje în obiceiuri și modele nesănătoase.

Root Chakra este chakra de stabilitate care se raportează la obiceiurile și rutinele noastre.

Al doilea element al dependenței este lipsa puterii de voință. Atunci când există o dependență, corpul și obiceiurile sale înrădăcinate au, aşa cum spuneam mai mult control asupra situației decât voința și spiritul tău. Veţi auzi de foarte multe ori dependenţii spunând: “Sunt neputincios!”

Aşa cum probabil v-aţi dat seama, dependenţele sunt modalităţi prin care oamenii încearcă să-şi îndeplinească nevoile primare care nu le-au fost îndeplinite în copilărie.

În ceea ce privește dependența, un dezechilibru pe Root Chakra poate provoca o obsesie pentru bani sau hrană. Cei cu o Root Chakra rădăcină hiperactivă pot experimenta lene, creștere în greutate excesivă, supraalimentare, o dragoste nesănătoasă pentru lucruri materiale, avaritate, anxietate față de schimbare și dependență de sensul securității, se poate agăţa de persoane sau de circumstanțe mai dăunătoare decât utile, într-o încercare disperată de a păstra „siguranţa”.

Cum funcţionează?

Atunci când există un dezechilibru, adică, în cazul de faţă, o Root Chakra hiperactivă, se începe un program de reglare, iar acest program de reglare se poate manifesta printr-un comportament negativ: dependenţa. Aşa cum am văzut, Root Chakra, fiind situată la limita coloanei vertebrale, este considerată fundamentul. Şi ce altceva ar putea fi mai fundamental decât nevoile pe care le-am descries de Maslow, despre care v-am amintit în articolul ulterior.

Rutina sau repetiţia (despre care am discutat ulterior, referindu-ne la comportamentele compulsive) stau la baza acestui comportament nesănătos al dependenţei.

Mai sunt şi alte Chakre responsabile de dependenţe, în funcţie de natura lor, însă întotdeauna este vorba, în primul rând, de Root Chakra.

Uneori oamenii au nevoie să se relaxeze şi să se simtă bine în pielea lor. Cea mai recunoscută dependenţă care poate îndeplini această nevoie este dependenţa de alcool. Alcoolul face ca cenzura comportamentală să cadă, astfel încât persoana respectivă lasă să lasă la iveală tot cee ce este reprimat. Aţi auzit spunându-se “La beţie se spune adevărul”? A fi cu picioarele în proprii pantofi, ca să zic aşa, acest lucru din nou, fiind strict legat de Root Chakra.

Atunci când Root Chakra este hiperactivă, ea poate interfera cu recuperarea dvs., determinându-vă să rezistați la schimbare și să acționați cu mai multă lăcomie. Lumea se schimbă constant. În fiecare secundă se întâmplă schimbări care sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră și ar fi tragic dacă s-ar opri din schimbare; de exemplu, pământul se rotește constant în jurul axei sale. Dacă pământul ar înceta să se rotească, ne-am pierde simțul gravitației și totul ar începe să plutească, să se ciocnească și să provoace un dezastru. Când devenim rezistenți la schimbările de recuperare, devenim rezistenți la creștere şi dezvoltare. Creșterea continuă este esențială pentru recuperarea pe termen lung. Este firesc și acceptabil să doriți să păstrați lucrurile așa cum sunt, mai ales atunci când se simt atât de bine. A te ocupa de propriile plăceri este o caracteristică a dependenței.

 

Iată mai jos şi explicaţiile referitoare la principalele tipuri de dependenţe pe care le găsim în Marele Dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor – Cauzele subtile ale îmbolnăvirii – J. Martel)

 

ALCOOLISMUL

“Abuzul de băuturi alcoolice provoacă un întreg ansamblu de tulburări: pe plan fizic, corpul se schimbă şi este crispat, capacităţile şi funcţionarea creierului se diminuează, sistemul nervos şi cel muscular devin tensionate şi supratensionate. Asemenea altor forme de dependenţă, alcoolismul se manifestă mai ales în momentul în care am nevoie să umplu un gol afectiv sau interior profund, un aspect din mine care îmi “otrăveşte cu adevărat existenţa”! Pot să beau în mod abuziv, din mai multe motive: pentru ca să fug de realitate, oricare ar fi situaţia (conflict sau altceva) pentru că nu îmi convine; să fac faţă fricilor mele sau autorităţii (mai ales paterne) şi oamenilor pe care îi iubesc, deoarece îmi este teamă să mă dezvălui aşa cum sunt în realitate; să mă încurajez să merg mai departe, să vorbesc, să înfrunt oamenii (atunci când sunt ameţit sunt, de obicei, mai deschis şi mai puţin focalizat pe inhibiţiile mele); să îmi dau un sentiment de putere şi de forţă; să am mai multă putere în relaţia mea afectivă deoarece starea mea îl va deranja, cu siguranţă, pe partenerul meu. În această stare nu mai văd situaţiile care ar putea fi periculoase pentru mine. Trăiesc o stare de singurătate, de izolare, de culpabilitate, de angoasă interioară, de neînţelegere şi o anumită formă de abandon (familial sau altfel) şi am sentimentul că sunt o persoană fără valoare, inutilă, inadaptată, inferioară şi incapabilă de a acţiona pentru mine însumi şi pentru ceilalţi. Mă simt prizonierul unor principii foarte rigide. Deoarece cred că nu merit iubirea şi fericirea, mă regăsesc într-un mediu rece, unde nimeni nu mă înţelege. În loc să construiesc relaţii solide cu ceilalţi, fac acest lucru cu alcoolul, care devine “cel mai bun prieten al meu”. Nu îmi găsesc locul în societate. În trecut, aveam obiceiul să trăiesc din plin, cu intensitate; aveam o beţie a vitezei, de exemplu, a înălţimilor, a naturii, dar toate acestea au dispărut din viaţa mea. Am avut nevoie de un mic “stimulent”. […] Mai departe, este posibil să dezvolt un automatism şi, de fiecare dată când trăiesc o tensiune, informaţia înscrisă în creierul meu este să iau un pahar de alcool, pentru a mă simţi mai bine. Una dintre cauzele alcoolismului este dificultatea pe care am avut-o, în copilărie, de a comunica cu o familie în care un membru al acesteia (de obicei, mama sau tata) era alcoolic; în astfel de familii, există mai multe certuri, uneori violenţă fizică şi psihologică şi abuzuri de toate felurile. Este posibil să încerc să mă disociez de familia mea, care nu îmi convine. […]Tulburările nevrotice şi alterările de personalitate, care decurg din acestea, sunt factori puternici ai alcoolismului, care se manifestă, odată cu vârsta adultă. Este posibil ca, unele carenţe alimentare să poată provoca o completare suplimentară, oferită de alcool. Alcoolismul poate induce stări de hipoglicemie, cu atât mai mult cu cât, moleculele de alcool se pot transforma repede în glucoza (doar temporar). Acest lucru explică de ce, dacă sunt alcoolic şi nu mai consum alcool, este posibil să încep să consum cantităţi foarte mari de cafea (cafeina este tot un stimulent) şi să mă îndop cu dulciuri sau produse de patiserie. […]“

Ei bine, cred că acest paragraf vine în întărirea multor afirmaţii pe care le-am făcut ulterior. Textul era mult mai lung, însă am încercat să las doar ceea ce era mai important.

 

FUMATUL

“Fumatul ţigărilor are legătură cu plămânii, simbol al vieţii, al libertăţii şi al autonomiei, al comunicării dintre mine şi univers. Fumatul este considerat un soi de protecţie, un “voal” care mă ajută să ascund anumite angoase profunde. Cred că mă protejez prin acest ecran de fum, care mă înconjoară şi care mă împiedică să văd adevărul. Inconştient, fumatul împlineşte astfel nevoile neîndeplinite din copilărie: primul alăptat, căldură, iubire, afecţiune din partea mamei. Vreau să regăsesc alinarea mamei, siguranţa pe care mi-o oferea. Este posibil să fi cunoscut foarte puţin acest sentiment de siguranţă în copilărie. M-am simţit singur, plin de angoasă, departe de toţi. Este posibil ca mama să nu se fi ocupat de mine şi pot trăi cu impresia că m-a îndepărtat de tatăl meu; Iar pentru că am crescut prea repede nu prea ştiu ce să fac cu toate emoţiile pe care le am şi nu îndrăznesc să experimentez plăcerile corporale. Astfel ţigările devin o adevărată bucurie în sine. Devin bucuria mea de a trăi deoarece acesta nu există în viaţa mea. Este posibil ca această bucurie să fi existat doar atunci când mama era alături de mine, în copilărie, iar acum nu mai este atât de prezentă. Am impresia că nu mai am nimic: simt o mare lipsă. Relaţiile cu ceilalţi mă sperie. Faptul că fumez înseamnă că fug de o situaţie neplăcută, din familia sau din viaţa mea. Fumatul face şi mai nebuloase deciziile mele. Manifestă un refuz al celorlalţi şi mă ajută să păstrez distanţa, mai ales faţă de cei care nu fumează şi sunt mai sensibili. Fumatul devine partenerul meu şi îmi dă senzaţia că sunt mai puţin singur. Fumatul creşte ritmul cardiac şi acţionează ca un stimulent. Care sunt deciziile pe care nu reuşesc să le iau şi care îmi fac viaţa fadă?”

 

DROGURILE

“Un adevărat flagel al umanităţii, drogurile constituie una dintre cele mai dăunătoare forme de evadare a fiinţei umane, pentru a supravieţui. Extrase din plante sau substanţe fabricate sintetic, drogurile aşa numite “slabe” (marihuana, haşiş etc) sau “puternice” (PCP, cocaina, heroina etc) sunt adeseori folosite din următoarele motive: disperare, ruşine, panică extremă, frica de necunoscut şi de responsabilităţi. Drogul devine un refugiu, mă protejez faţă de mine însumi. Deoarece refuz să trăiesc şi să fiu responsabil, slăbiciunile mele interioare riscă să mă îndrume spre droguri. Îmi este teamă să fac faţă realităţii şi să fac eforturi. Voinţa mea este adormită şi am tot mai puţin tendinţa de a lua decizii. Mă las purtat de val… Multe droguri duc la forme de dependenţă puternice, care nu fac decât să reflecte “propriile mele dependenţe” interioare (delicvenţă, părinţi) absenţă, introvertire, nevroză, compulsie emoţională sau sexuală, pe care încerc să le refulez ameţindu-mi mentalul. Impresia de a fi separat, chiar “smuls” de o fiinţă dragă (părinte, frate, soră, animal etc.) sau dintr-un loc sau o situaţie care mă făceau fericit, mă poate determina să trăiesc un gol interior pe care vreau să îl umplu prin droguri. Pot suferi în relaţie cu un părinte, cel mai adesea, mama, care este lipsită de emoţii, rece. Acele droguri, care sunt stimulente mă ajută să “plutesc”, să ating anumite vârfuri şi să trăiesc experienţe care îmi dau iluzia de fericire şi prin care evadez. Nu mă pot lipsi de ele şi dependenţa mea se agravează în timp. Primul pas pe care trebuie să îl fac este să conştientizez, sincer, fără mască: de ce am recurs la aceste droguri? Conştientizez faptul că întotdeauna există un motiv.”

 

După cum puteţi vedea, mama, săraca, este singura “vinovată” de aceste lucruri. Este adevărat ca sunt situaţii în care un copil are o mamă cu valenţe narcisice, sau poate alte tulburări, care nu o lasă să manifeste o iubire autentică, însă tot în această categorie se pot înscrie şi femeile abuzate care trăiesc o stare de teroare permanentă, o anxietate ridicată, poate chiar şi o tulburare de stres posttraumatică complexă, lucruri care o pot face şi pe cea mai mare empată să nu fie în stare să ofere atenţia cuvenită micului prunc venit pe lume. Ei bine, în acest caz, tatăl şi ceilalţi membri ai familiei joacă un rol principal. Ideal ar fi ca proaspăta mămică să aibă parte de o îngrijire aleasă şi de tot sprijinul de care are nevoie. Nu mai discutăm aici de mămici bătute în timp ce erau gravide. Nu numai că încă mai există astfel de cazuri, dar ele sunt în continuare foarte dese.

Post a Comment