Cum recunoşti un părinte toxic

Unul dintre motivele pentru care mi-a fost tare teama sa ma decid sa raman insarcinata a fost posibilitatea de a devini un parinte toxic. Tati spune ca e imposibil sa ajung asa, dar niciodata sa nu spui niciodata… 

Va spun din capul locului ca acest text nu va fi unul usor de digerat si imi cer scuze dinainte pentru “prostiile” pe care urmeaza sa le spun…

Pe buzele tuturor in zilele noastre se afla o multime de cuvinte despre parenting. Imi permit si eu astazi sa trag cateva concluzii din ceva ani de studiu si ceva ani de trai. As putea spune ca eu si cei apropiati varstei mele facem parte din generatia “Eu te-am facut, eu te omor”. Este foarte adevarat faptul ca genul de educatie care era la moda inainte de revolutie si chiar si dupa uneori naste oameni puternici si adaptabili, capabili de a face foarte multe sacrificii pentru a obtine ceea ce isi doresc.  Insa este oare aceasta si reteta fericirii? Nu de putine ori ni se dau drept exemplu persoane cu un statut social extrem de inalt, care ajung la un moment dat sa isi puna capat zilelor. De ce? Eu personal sunt convinsa de faptul ca atunci cand ai foarte multi bani este si foarte greu sa pui capul pe perna si sa adormi linistit noaptea. Din pacate, societatea romaneasca nu prea a fost niciodata o societate echilibrata si generoasa cu mai toti semenii ei. De ce spun toate acestea? Pentru ca as vrea sa discut in primul si in primul rand despre ceea ce cred eu a fi o prima cauza a relatiilor toxice dintre parinti si copii in societatea romaneasca. Nu am facut statistici, doar observ foarte atent in jurul meu ce se intampla de ani de zile.

SARACIA

Obsesia pentru bani a nascut un model de parenting unde parintele considera ca tot ceea ce are nevoie micutul sau pentru a supravietui sta intr-un portofel plin. Si spun supravietui nu din punctul lor de vedere, ci din al meu, pentru ca asa cum spuneam mai sus, banii nu garanteaza intotdeauna fericirea. Banii o intretin, imi veti spune. Si nu va pot contrazice, caci sunt sigura ca fiecare dintre noi poate detine definitii diferite ale fericirii. Ceea ce pot sa spun eu este faptul ca, mergand pe acest principiu, ne nastem si traim cu ideea ca fiind sarac, nu avem niciodata in aceasta viata vreo sansa sa fim fericiti. Despre ceea ce inseamna cuvantul “sarac” pentru fiecare dintre noi este foarte mult de dezbatut. De exemplu, pentru mine, cei mai saraci oameni sunt cei care nu au empatie si compasiune si care nu stiu sa iubeasca. Mi-a spus cineva odata, legat de subiect, sa nu fiu invidioasa pe cei care nu simt durerea, pentru ca nici fericirea nu o simt ca mine. De atunci, am invatat de ce trebuie sa ma bucur si atunci cand plang.  Am inteles ca sunt vie. Si iata ca ajungem si la ceea ce cred eu ca ne face in primul si in primul rand sa fim fericiti: viata din noi. Acum, felul in care vreti voi sa cititi cuvantul “viata” in acest context, va apartine.  Probabil ca o persoana aflata pe un pat de spital ii va gasi un alt sens decat noi, cei sanatosi. Incerc pe cat posibil sa nu ma abat de la subiect, dar in egala masura consider necesar sa explic anumite credinte ale mele, pentru a argumenta concluziile pe care le expun.

Este clar ca tema abordata astazi nu este deloc nici usoara si nici scurta si de aceea m-am decis sa ii acord mai multe sesiuni, daca imi dati voie sa le spun asa. Sa revenim deci la obsesia pentru bani. Lucrurile cred ca sunt clare, de vreme ce oamenii in ziua de astazi prefera sa munceasca zi lumina pentru a face bani, lasand de multe ori o dadaca sa se bucure de cele mai importante momente din viata copilului sau. Chiar astazi citeam ca insasi Maria Montessori a ales sa educe o multime de alti copii, in afara de al sau, pe care a preferat sa i-l plaseze unei bone. Cu ocazia aceasta, va dati seama cat de dur gandesc eu vizavi de acest comportament. Si cand ma gandesc ca era cat pe ce sa dau 300 lei pe un curs unde trebuia sa aflu despre metoda Montessori, noroc ca am ramas fara bani zilele astea. Poate ca ar trebui sa incep sa caut mai mult in mine si mai putin in ceilalti. 

BANUL CA MONEDA DE SCHIMB PENTRU IUBIRE

Urmarile obsesiei pentru bani, care pot sa duca la un nivel crescut de toxicitate in relatia parinte- copil pot fi de diferite feluri, din punctul meu de vedere. In primul rand, hai sa vedem ce este banul? Banul, pe langa faptul ca este o moneda de schimb, asta stim deja cu totii, este si o recompensa pentru munca exercitata. Aceste doua definitii,  sa spunem asa, ale banului, duc catre alte doua concluzii periculoase care pot afecta grav perspectiva unui copil asupra dragostei si asupra insemnatatii sale ca fiinta umana. Altfel spus, banul ajunge la un moment dat sa fie o moneda de schimb pentru iubire, de vreme ce copilul trebuie sa invete ca iubirea parintilor este sau ar trebui sa fie neconditionata. Mai mult decat atat, recompensa intareste sistemul acesta de gandire, ajungandu-se la o ecuatie “matematica” de felul: copil + note mari = bani de buzunar, unde banii de buzunar = iubirea. Rezulta ca atunci iubirea intervine doar daca iei note mari. Bine, am expus situatia intr-un mod, sper eu, usor amuzant, dar lucrurile sunt mult mai triste si mai extinse decat atat, din pacate. Daca intr-un fel, cazul cu note mari este poate cel mai putin rau dintre rele,  ganditi-va ca sunt anumiti parinti care isi revarsa intreaga motivatie de fericire asupra umerilor copiilor, facand parte din filmul “Vrei sa moara mama?”, nefiind de mirare ca e lumea plina de Goe la tot pasul sau ca deja din clasele 7-8 copiii sunt cocosati la propriu de nevoile si grijile familiei lor. Dati-mi voie sa cred ca nu ghiozdanul este motivul principal.

REPROSUL SI VINOVATIA

Last but not least, cand aducem vorba despre fiecare motiv de toxicitate, ar trebui sa dezbatem putin si despre monstrii care se nasc in urma acestora. Monstrul meu preferat in acest caz este reprosul.  Cu siguranta, multi dintre noi au auzit cuvinte de genul: “Te-am tinut in facultate si nu ti-am cerut nimic!”, “Mi-am luat de la gura si ti-am dat tie”, “De cand te-ai nascut, eu si tatal tau nu am mai avut parte de vacante” s.a.m.d. Lista continua, Insa toate aceste cuvinte duc la un singur rezultat: vinovatia.  Iar vinovatia, copilasul reprosului, este cea mai puternica arma de manipulare a omului. Acesta invata inca de la parintele sau ceea ce mai tarziu va intalni inclusiv la locul de munca, unde va fi probabil pus in situatii de a munci ore intregi fara sa fie platit, pentru ca “Altii nu au nici macar unde sa munceasca”, “Sa zici mersi ca avem de munca”, “Daca nu-ti convine, poti sa pleci” si altele. Deci iata cum nastem si crestem copii manipulabili inca din fasa, crezand ca tot ce conteaza este sa le oferim bani.

Cum vad eu rezolvarea problemei? Desigur, o sa imi spuneti: pai si ce ii dau sa manance? De-a lungul anilor, am vazut femei si barbati de succes care au timp de familie si nu le insufla copiiilor ca unicul mod de a-si arata iubirea este prin finante. Parerea mea sincera despre acest gen de gandire o este ca unei persoane imature emotional, care, cu alte cuvinte nu stie si nici nu vrea sa invete sa iubeasca, ii este mult mai usor sa se ascunda in spatele lipsei de timp si a necesitatii de a iubi si sa ofere o masinuta teleghidata celui mic pentru a ii distrage atentia de la lucrurile cu adevarat importante. De aici si fii risipitori care sosesc la scoala cu un bmw nou nout la 18 ani, vopsit in rosu- ferrari lucios, care striga din rasputeri “mami si tati nu au timp de iubire”. Stiu, suna foarte dur. E alegerea voastra daca sunteti de acord cu mine sau nu, eu doar imi expun parerile. Am ajuns sa cred cu tarie in faptul ca prefer sa imi iubesc copilasul mai mult si sa aduc in casa bani mai putini, caci am avut servicii foarte bune, recompensate financiar pe masura, dar timp de a ma ocupa de mine sau de a cheltui salariul, zero. Cred ca este inutil sa spun ca un copil care are un astfel de parinte, daca nu rupe lantul karmic, va ajunge sa faca fix acelasi lucru cu copilul sau. Despre cum cred eu ca e bine sa stai stramb sis a judeci drept, voi face la final un articol separat.

Bineinteles ca toate aceste lucruri de mai sus formeaza un lant al slabiciunilor, urmand ca saracia, obsesia pentru bani, reprosul si vinovatia sa ajunga sa fie pe rand, cauze, motive, scuze, urmari.

In continuare, va urma o serie de episoade referitoare la motivele toxicitatii, urmand sa discutam data viitoare despre rusine.

A doua cauza pe care as dori sa o abordez este Visul neimplinit al parintelui.

VISUL NEIMPLINIT AL PARINTELUI

Acum ceva timp, mult inainte de a ramane insarcinata, ma aflam in sala de asteptare la psiholog, cand mi-au atras atentia niste pliante foarte interesante. Nu imi mai aduc aminte exprimarea exacta si din pacate nici realizatorul acestora, insa cu siguranta acele pliante te invatau sa nu lasi visul tau neimplinit sa devina cel mai mare dusman al copilului tau.

Atunci cand au un copil, unele persoane inteleg ca trebuie sa faca tot posibilul ca acesta sa faca tot ce anu au facut ei in viata. Si incep sa pompeze: scoala, meditatii, sport de toate felurile, pian, chiatara, cursuri de desen… cate si mai cate. Copilul pana la partea de liceu, unde incepe sa aibe ceva de zis, pentru ca atunci incepe sa prinda curaj, de cele mai multe ori trebuie sa faca tot ce spune parintele. Probabil ca unii dintre noi au auzit si fraza “Cat stai la mine in casa, faci ce vreau eu.” Nu numai ca poate survine depersonalizarea, sau poate chiar furtul oricarei sanse de a crea o personalitate unica, insa ma uit in jur ca sunt copii care nu au timp nici sa respire. Nu joaca, nu iesit afara, nu in parc, nimic pentru sufletul lor. Numai munca, munca si iar munca. Orice parinte si-ar dori ca pruncul sau sa fie cel mai bun, chiar si eu, recunosc, dar parca totusi… Si zilele acestea chiar ma tot gandeam cum voi face eu sa ii explic copilului meu cat este de important sa invete, sa citeasca si sa incerce sa absoarba cat mai multe elemente de cultura generala cu putiinta. In momentul acesta imi vine in cap un singur lucru: “Mami, daca esti destept si educat, o sa poti fii liber si foarte greu de manipulat!”. Sper sa nu gresesc. Da, mi-ar placea si mie sa fac tot felul de cursuri impreuna cu copilul si chiar m-am gandit ca voi incerca sa fac tot posibilul sa lucram impreuna chestii handmade. Nu conteaza ca ne pricepem sau nu, dar stiu cat este de important lucrul impreuna cu copilul si ce senzatie de iubire ii poate oferi acestuia.

Am povestit deja despre doua dintre cauzele parantajului toxic. Am vazut, in general, pe internet ca atunci cand cineva posteaza despre parintii toxici sunt doua tabere care imediat se activeaza si incep sa se agreseze reciproc. Pe de o parte este tabara fostilor copii abuzati si asumati, iar pe de alta parte este tabara celor abuzati si neasumati. Printre acestia mai sunt ceva persoane, putine la numar, care sustin ca au avut niste parinti ok si nu se cearta cu nimeni ci doar imprastie vorbe bune.

Pe mine ma intereseaza primele doua categorii, pe care le consider la limita si vreau sa va explic si de ce (foarte important, in contextul in care, inca de mic copil, am considerat ca ECHILIBRUL este cheia fericirii in viata). In primul rand, adult fiind, nu te mai ajuta cu absolut nimic sa iti invinovatesti parintii la nesfarsit. Daca ai avut niste parinti toxici, ai sesizat acest lucru, iar ochii incep sa ti se deschida, te rog sa stii ca asta nu inseamna nimic fara eforturile tale de a trece prin si nu de a trece peste suferinta. Cea mai mare prostie, pe care probabil multi dintre voi au facut-o, este sa te duci sa ii strigi in fata unui parinte toxic ca este toxic, caci te vei lovi de un perete de cate ori vei arunca cu vorbe. Am inteles foarte tarziu, din pacate, ceea ce inseamna ca un om sa fie complet gol pe dinauntru. Si nu a fost cu parintii mei. Este pur si simplu ca si cum tipi din “toti plamanii”, iar singurul sunet care se intoarce inapoi este doar strigatul tau disperat si singura imagine pe care o vezi este doar a ta. Imi este si acum viu in minte momentul in care am citit prima data cartea lui Nuta, Umbra, moment in care am aflat mai multe despre natura oamenilor in calitate de oglinzi. Iar de curand am aflat, sau mai bine zis am inteles cu adevarat ce inseamna fenomenul de “mirroring”. Este ca si cum cineva este atat de gol pe interior incat pur si simplu imita efectiv tot ce faci. Iti imita discursul, iti imita trairile, iti imita aspiratiile, valorile morale, totul. De ce consider ca prima atitudine, si anume de a arata cu degetul, nu este una prea fericita? Pentru ca metoda de shaming sau public shaming sau cum vreti sa ii spuneti este si ea, la randul ei foarte toxica. Cei mai multi dintre copii abuzati psihic si fizic considera ca au dreptul sa intoarca toata aceasta toxicitate inapoi, platind cu aceeasi moneda. Ei bine, nu cred ca aceasta plata te aduce undeva bun. Cred ca pur si simplu iti imbrobodeste privirea si mai tare, crezand ca esti pe drumul cel bun, de vreme ce tu continui sa te tot invarti intre panze de paianjen, fara ca mai apoi sa mai reusesti sa iesi prea repede.

Cei din cea de-a doua categorie, care tipa tare “Esti prea sensibil!”, “Esti prea rasfatat!” sunt niste bieti copii tristi care nu sunt prea departe de cei care au produs ranile. Am intalnit chiar la un moment dat o femeie care imi spunea ca tatal ei minunat a fost foarte dur cu ea si vai de bine a facut. Evident ca femeia respectiva era acum o terorista maxima nu numai asupra barbatilor din jurul sau ci si a femeilor. Ceea ce este incredibil de trist este faptul ca societatea ii vede pe acesti oameni ca fiind “puternici”.

Daca incerci catusi de putin sa ridici capul din multime si sa deschizi gura, cineva va avea grija sa iti dea repede un pumn in cap, ca sa te bage la loc.

Care ar fi solutia? Foarte usor de spus: sa iti vindeci ranile, pentru ca in momentul in care atitudinea ta se va schimba, iar lucrurile pe care ei le fac nu te vor mai durea, acestia nu vor mai avea putere asupra ta.

Greu de acut: fara independenta emotionala, financiara si de care vreti voi, nu veti reusi sa faceti acest lucru.

Problema cea mai mare este ca multi dintre cei care ajung in aceste contexte vin pe pamant pentru a rezolva niste rani, de obiccei, de codependenta. Codependenta se poate naste si din abandon si din respingere si din umilinta (masochismul).

Am experimentat momentul cand o persoana toxica nu a mai avut putere asupra mea pentru ca am reusit sa rup legaturile traumatice si va spun ca este inaltator. Ajungi apoi sa simti cat de simplu era si cat de orb ai fost si cat de mult timp ai pierdut inecandu-te in nevoi de confirmare over and over again, fara sa fii doar putin atent catre sufletul tau si sa il asculti.