a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us

Narcisismul I

Albă ca Zăpada

Pregăteştete să urăşti narcisicul, pentru ca mai apoi să ajungi să îţi pară rău pentru el.

De-a lungul timpului mi-am dat seama că mitul lui Narcis este de multe ori greşit interpretat, spunându-se că el se iubeşte pe sine. Aviz amatorilor! Narcis nu se iubeşte pe sine. Deloc… Narcis iubeşte imaginea sa din oglindă, o imagine creată în totalitate de el, imaginea perfectă, imaginea construită cu suflet. Cu sufletul stors al celui de lângă el.[1] Astfel, ajungem la ceea ce se numeşte Narcissistic supply, sau Provizia narcisică.

Narcis se priveşte în oglinda sinelui fals, creată prin acumularea proviziei narcisice, provenite de la persoana pe care o manipulează cu multă grijă astfel încât aceasta să vadă numai lucruri frumoase. Îţi aminteşti de mama vitregă a Albei ca Zăpadă? Pentru ca oglinda să îi arate că doar ea este cea mai cea, a trebuit să o “ucidă” pe frumoasa albă. Dacă vrei să priveşti acest basm ca pe o alegorie a narcismului, vei înţelege că un narcisic se poate vedea într-o imagine bună numai ucigând sinele furnizorului de provizii, ucigând tot ce e bun, din aceasta din urmă nerămânând decât o oglindire a sinelui său fals. De ce ucide ce e mai bun? Ca să nu mai existe termen de comparaţie… Cum ucide? Jucând rolul unei bătrâne bune şi darnice. Pentru că ştie că adevăratul său caracter nu va primi niciodată un feedback pozitiv din partea celor din jur, narcisicul crează iluzia unei alte fiinţe, culegând mai apoi roadele.

Numim provizie narcisică[2] admiraţia primită de la orice persoană care intră în contact cu narcisicul şi îi furnizează/ oglindeşte “calităţile minunate” care contribuie la construcţia imaginii din oglindă, singura imagine pe care acesta o iubeşte. Mă rog, sau crede că o iubeşte.

Din păcate, în realitate, nu toate persoanele care au o rană narcisică sunt atât de evidente precum mama Albei ca Zăpada.

Ochii – olginda sufletului

Despre ochii narcisicilor nu prea vei citi în literatura de specialitate. Dacă eşti empat, oricum ai darul de a vedea mai mult decât văd alţii şi bineînţeles de a simţi. Nu pot să îţi explic goliciunea pe care un narcisic o are în ochi, fie ei căprui sau albaştri şi nici nu o vei înţelege până nu ai de a face cu ea în mod direct. Studiind, mai mult online, prin diferite vloguri şi articole, mi-am dat seama că nu mi se pare. Şi momentul în care aceasta privire goală este cel mai uşor de surprins este acela când ai curajul să îi critici. Îţi spun asta după ce am privit în ochi mai mulţi narcisici. Oricum, dacă ai ajuns la această postare, sunt absolut sigură că ştii deja despre ce vorbesc… Şi mai ştiu că ai extrem de mare nevoie ca cineva să îţi spună că nu ţi se pare.

Imaginează-ţi că ochii sunt “fereastra sufletului”, la ei fiind “oglinda sufletului”. Tău. Nu poţi vedea nimic prin ei, ci poţi vedea strict imaginea ta, oglindită întocmai. Pare de Albă ca Zăpada, dar crede-mă că este perfect real.


[1] Pentru că traducerile din limba română sunt ciudate, mă voi referi de acum înainte la toţi termenii citaţi prin termenul din limba engleză, unde subiectul a fost mult mai bine aprofundat în literatura de specialitate.

[2] Concept pe care Otto Fenichel îl introduce în psihanaliză în 1938.

Post a Comment