a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us
a

Nesting sau instinctul de cuib pe care îl dezvoltă viitoarele mămici

Instinctul de cuib sau “Nesting”

Având în vedere că de când am rămas gravidă am cunoscut foarte îndeaproape starea de anxietate, stare care până la momentul de faţă îmi era străină, am crezut că sunt pe cale să dezvolt o tulburare obsesiv – compulsivă de toată frumuseţea. Ei bine, nu numai că am zugrăvit camera unde va sta bebeluşul la noi acasă, la mama acasă, acum m-am apucat să întorc toată casa cu fundul în sus şi să zugrăvesc încă o cameră, în ideea că bebe va mai sta şi pe acolo. Normal că am început să mă întreb dacă sunt nebună, mai ales că toată lumea mă întreăbă când am de gând să mă mai şi odihnesc…

Astăzi nu numai că am intrat în panică, dar mi s-a făcut şi rău de la stomac, de teamă că măine – poimâine vine bebe şi eu nu apuc să termin pentru a-l aştepta cum se cuvine.

Mai – mai că m-a apucat damblaua şi pe ai mei că nu sunt acolo prezenţi non-stop să pună în practică toate nebuniile mele.

Şi mi-am dat seama că nu îmi dau voie deloc să mă odihnesc…

Deci buba e la mine.

Acum câteva minute am avut însă o discuţie salvatoare cu o prietenă care mi-a spus că nu sunt nebună, ci am “nesting instinct”. Şi că la fel ca orice animal/ pasăre, îmi pregătesc cuibul unde îmi voi creşte bebeluşul.

Şi m-am decis să verific. Ghici ce? Chiar nu sunt nebună!

 

Ce provoacă acest instinct?

Nu pot să spun că eu aş fi obsedată de curăţenie în general. De fapt, unii cercetători spun că acest instinct de cuib se datorează unui comportament uman adaptat pentru a pregăti și proteja un copil nenăscut, comportament care provine din trecutul nostru evolutiv. La baza sa, instinctul de cuib constă în preluarea controlului asupra mediului înconjurător.

Deși nu se cunoaște cauza instinctului de cuib, acesta este adesea asociată cu modificările hormonale care apar pe parcursul sarcinii, mai exact de eliberarea tot mai intensă de oxitocină, hormon care începe să lanseze şi contractile, dar poate fi atribuit şi capacității estrogenului de a-ți stimula activitatea fizică și nivelul de energie. De câteva zile am început într-adevăr să am şi contracţii Brexton Hicks. Sunt în săptâmâna 33 şi este absolut normal. În mod alternativ, comportamentul poate fi un mecanism de combatere a anxietății și a stresului, generale sau legate de sarcină.

Am prietene care au născut numai băieţi, aşa că am primit extrem de multe hăinuţe şi obiecte pentru bebe.  De vreo trei săptămâni spăl în disperare tot felul de body-uri şi pantalonasi şi din fericire nu prea mai am nevoie de mare lucru. Se pare că şi actul acesta de a spala de zor este tot un simptom al instinctului de cuib.

 

Când apare de obicei instinctul de cuibărit?

Rezultatele obținute dintr-o analiză din 2013 (https://www.healthline.com/health/pregnancy/nesting) a două studii au relevat faptul că aceste comportamente ale femeilor au atins maximul în al treilea trimestru.

Cel mai obişnuit moment pentru te apuca de aranjat este în jurul ultimelor săptămâni înainte de naștere, este posibil să experimentați în orice moment în timpul sarcinii, postpartum – sau deloc.

Înţeleg că sunt unele persoane care nu îl au deloc şi persoane care nu îl pun în aplicare pentru că sarcinile cu probleme nu le permit acest lucru.

Încerc să nu mă epuizez, dar astăzi nu am putut dormi după amiaza nici măcar 20 de minute pentru că am avut nevoie să termin camera. Mai mult decât atât, toate acestea mă fac să mă simt bine, iar timpul trece mai repede pana vine micuţul.

Aşadar, iată câteva caracteristici pe care le poţi experimenta odată cu acest nesting instinct:

Curăţenie: spălatul şi călcatul rufelor pentru bebeluş; curăţenie generală în casă.

Acestea au legătură cu faptul că sistemul  imunitar al unui nou-născut este foarte fragil, iar viitoarea mămică ştie acest lucru.

 

Pregătirea celor necesare

Cumpărarea celor necesare pentru venirea pe lume a bebeluşului: scutece, sterilizator, biberoane şi suzete, aleze, cremă pentru scutece, tampoane pentru sâni, ser fiziologic şi altele. Voi reveni într-un articol cu o listă completă.

Organizarea

După spălare şi călcare, urmează organizarea tuturor lucrurilor în anumite locuri destinate special nou-venitului.

Bagajul pentru maternitate

Din acest punct de vedere, eu m-am agitat prea mult deoarece nu am avut nevoie de prea multe lucruri. În principiu, pentru Maternitatea Giuleşti ai nevoie de:

  • Apă;
  • Tampoane pentru lăuze;
  • Chiloţi de unică folosinţă;
  • Trusă de cosmetic (gel de duş, săpun, periuţă de dinţi, prosop, creme şi alte produse pe care le mai foloseşti zilnic, deodorant, beţişoare pentru urechi, etc.).

Pentru bebeluş nu mi-a trebuit absolut nimic.

Planificări

Aici poate intra, de exemplu, căutarea unui medic pediatru, selectarea vaccinurilor pe care doreşti să le facă micuţul, pregătirea diverselor liste sau aplicaţii unde îţi poţi nota mesele, somnul şi schimbarea scutecului, ş.a.

Este bine totuşi dacă veţi păţi la fel ca mine să nu vă surmenaţi şi să ţineţi minte că nu aveţi voie să ridicaţi greutăţi. Atunci când vreţi să faceţi activităţi care vă pun în pericol sănătatea şi sarcina, cel mai bine ar fi să cereţi ajutor. Să ţineţi minte permanent că bebeluşul va avea nevoie ca mămica lui să fie sănătoasă. Este bine să vă planificaţi cu grijă tot ceea ce doriţi să

Post a Comment