Avort sau a lasa copilul în grija statului. Care variantă îţi pare a fi mai bună?

Unele familii nu au intotdeauna norocul de a-si creste copiii in cele mai bune conditii, iar aici ma refer in special la partea materiala. Urmaresc de ceva timp un grup de suport care isi propune sa micsoreze rata avorturilor si se pare ca si reuseste intr-o oarecare masura. Insa, astazi, o postare mi-a atras atentia in mod special. M-am decis sa imi spun parerea, insa acest lucru imi va lua, din nou, mai mult decat un singur articol. Una dintre postarile dansilor consta intr-un print screen al unei discutii cu o viitoare mamica, discutie in care aceasta ameninta ca daca nu primeste cei 350 de lei, va face avort. As vrea putin sa discut in primul rand despre a oferi sau a nu ofei ajutor. Departe de mine dorinta de a fi carcotasa, din contra, apreciez enorm ceea ce fac acesti oameni si sunt constienta ca sunt extrem de multe persoane care au in viata lor momente in care au nevoie de ajutor atat emotional cat si material. Acestea fiind spuse, doresc sa punctez totusi si faptul ca unii oameni nu au nevoie de ajutor. In terapie, fiind eu insami o persoana careia ii place sa ajute la randul ei, am aflat ca ajutorul poate fi oferit doar daca este solicitat. Motivele pentru acest lucru ar fi doua: daca persoana nu iti cere ajutorul, inseamna ca ori nu are nevoie de el, ori nu este pregatita sa primeasca ajutorul tau.

Cand sa oferi ajutor?

Eu vreau sa intreb asa: o mama accepta sa pastreze un copil, sprijinindu-se pe ajutorul tau. Trebuie sa iti dai seama ca oricand poate sosi un moment in care nu vei mai putea sa ajuti, oricat ai vrea, iar mama respectiva si-a schimbat cursul vietii pentru totdeauna, sperand ca tu vei fi mereu acolo sa o ajuti. Iar de data asta nu poti. Nu vreau sa o condamn si nu vreau sa judec agresiv astfel de cazuri. Ideea e ca va veni un moment cand ea va trebui sa se descurce singura. Viata incearca in repetate randuri sa ne invete acest lucru. Si mai incearca sa ne invete sa nu mai depindem de altii. Problema este ca in momentul in care parintele de acest tip nu va mai primi ajutor, este foarte posibil sa se ajunga la un caz de parinte toxic (asa cum am inceput sa explic aici), in sensul in care mama ar putea sa ajunga sa ii reproseze copilului ratarea propriei vieti in virtutea pastrarii acestuia. Cred ca efectele prihologice ale acestor trairi asupra copilului ar putea fi groaznice, dar adevarat, nu este intotdeauna obligatoriu sa se intample asa. Ori din punctul meu de vedere, folosirea vietii copilului in scopul obtinerii de foloase este oribila, oricate scuze de disperare ar sta in spatele ei. Daca copilul nici nu s-a nascut inca si deja lucrurile stau in acest fel, nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi mai tarziu.

Optiunea de a lasa copilul intr-un leagan de stat

Am observat cu stupoare comentariul unei mamici… Mamica spunea ca respectiva nu ar trebui sa faca avort, ci ca acel copil poate fi mai fericit intr-un leagan de stat sau in alta familie. I-am scris, desi nu am primit inca un raspuns, intreband-o daca a vizitat vreodata un leagan de copii. Sunt ferm convinsa ca nu. Spun asta deoarece am facut asta in repetate randuri, crezand ca voi putea face o diferenta. In urma cu niste ani de zile, mi-am amintit cum doamna profesoara de fizica de la liceu ne-a dus la un leagan de copii. Cred ca aveam vreo 15 ani. 10 ani mai tarziu, m-am decis sa caut acel leagan de copii si sa fac ceva in acest sens. M-am imprietenit cu cei de acolo, am inceput sa vizitez copiii, sa discut cu fiecare dintre ei, sa inteleg prin ce trec si sa strang bani in diferite ocazii pentru a ii ajuta. Asa cum puteam eu. La momentul respectiv lucram intr-o corporatie, fapt pentru care mi-a fost extrem de usor sa strang donatii pentru copii. Atat in bani cat si in produse. Am inceput cu un gratar de 1 decembrie, apoi de 1 iunie, apoi cu evenimente din ce in ce mai mari. Tin sa precizez ca dintre toti educatorii din aceea institutie m-au ajutat un barbat si o femeie, restul ramanand pasivi la eforturile noastre. Le-am facut o pagina de Facebook, un blog, un e-mail si am lansat niste strangeri de carti pentru biblioteca centrului. Am apreciat enorm sectia de politie care se afla in celalta jumatate de cladire, deoarece domnii politisti aduceau copiiilor toata marfa confiscata de la vanzatorii ilegali de prin piete. Portocale, banane – sa nu tipati va rog, nu, nu erau vandute de tarani batranei chinuiti. Stiti ce vreau sa zic. Totul minunat pana aici, asa ca m-am decis sa aranjez o mare petrecere de Craciun. Cu brad, cu cadouri, cu gustari, cu colinde, serbare, petrecere si toate cele. Am facut scrisori pentru Mos Craciun si le-am impartit intre noi. Poate nu am reusit in totalitate sa le bucuram sufletele, insa am facut tot posibilul impreuna cu toti cei care s-au implicat atunci. Copiii ne-au oferit un mic recital de colinde, asa cum s-au priceput ei. O sa va povestesc in urmatorul articol despre fiecare copil in parte care mi-a atras atentia. Dar acum vreau sa va spun, pe scurt, despre unele dintre doamnele educatoare care furau din cadourile copiilor de fata cu noi, despre unii dintre copii, care neavand de unde sa invete ceva mai bun, furau de la colegii lor din pachete si despre invitatii mei care au plecat de acolo absolut socati, spunand ca aceia nu sunt copii, ci golani maturi in toata puterea cuvantului. Problema e ca oamenii pleaca socati si uita tot, avand in vedere cele de mai sus. Acela este momentul in care ei renunta. Va voi explica de ce am renuntat eu sa ma implic direct, nu am renuntat insa total. Atunci cand voi avea mai multa putere sa schimb ceva, o voi face cu siguranta.

Se intampla la acelasi leagan de copii despre care v-am povestit in articolul amintit mai sus. Domnul cu care colaboram la momentul respectiv a inceput sa fie bombardat cu acuze de catre colegele sale (care au fost vazute la serbarea de Craciun cum luau din lucrurile copiilor) ca eu si el am intocmit o campanie pentru a putea sa ne scoatem bani. Nu doresc sa ma vait, insa vreau doar ca lumea sa stie ce se intampla in aceste institutii. Iesita mult pe minus, cu masina lovita si obosita din cale afara, am fost extrem de dezamagita sa aud aceste lucruri. De altfel, asa am si reusit sa imi explic de ce copiii spuneau ca oamenii nu se mai intorc la ei. Pai cred si eu, daca atunci cand cineva vine sa iti dea o mana de ajutor tu ii sugerezi ca de fapt profita de pe urma ta, normal ca nu iti mai vine sa mai faci nimic.

Mi s-ar fi parut mai normal ca cei ce imi cereau socoteala sa fie cei care au facut donatii. O mare parte dintre colegii mei. Absolut niciunul dintre ei nu au pus vreo intrebare referitoare la acest lucru. Au avut incredere.

Intr-o buna zi, am primit un email pe adresa pe care o facusem pentru casa de copii respectiva. In mail scria ca o persoana doreste sa doneze doua laptop-uri catre centru. Evident ca m-am bucurat foarte tare si am dat reply la mesaj cu adresa doamnei director in CC.

Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu de la domnul care era legatura mea ca de fapt acele angajate imi intinsesera o cursa ca sa zic asa, sa vada daca nu cumva eu vreau sa iau acele “laptop-uri” pentru mine.

Mi-a fost atat de greata, incat pe moment pur si simplu am zis ca nu mai fac niciodata nimic.

Am vrut sa cerem audienta la doamna director si eu si mama, insa colaboratorul meu mi-a spus ca dumneaei este fina primarului si ca va fi dat afara de la locul de munca daca vom face valva.

Ulterior am ales sa stau in umbra si sa ajut alti colegi care se mai ocupau cu astfel de strangeri. Va spun sincer ca au venit la mine oameni care doareau sa doneze si pur si simplu ma rugau sa ma ocup din nou. Unii dintre voi care ma cunosc, cunosc si acest episod si poate ca la momentul respectiv nu v-am mai spus de ce am ales sa stau deoparte. Nu exclud pe viitor sa fac din nou astfel de actiuni, dar cred ca cel mai bine ar face statul sa inceapa sa verifice foarte serios personalul din aceste locuri. Sursa foto: Pixabay