De ce o mamă narcisică poate sădi terenul pentru un partener narcisic. Fiice ale mamelor narcisice

Termenul “narcisic” este un termen din ce în ce mai întâlnit în zilele noastre deoarece oamenii încep să devină mai conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Narcisicii nu sunt singurele persoane care pot fi toxice, paleta fiind mai largă decât am crede noi. Astăzi discutăm despre fiicele mamelor narcisice.

Pentru a putea merge mai departe, vom clarifica tipurile de comportamente pe care le va avea o mamă narcisică faţă de fiica ei.

În primul rând, fiica unei mame narcisice este prelungirea narcisică a acesteia. Sună foarte dur, însă în acest caz, copilul nu va însemna o individualitate, ci va fi cumva, o parte din mama ei. Ea nu va fi o persoană cu sentimente, cu dorinţe, cu peferinţe, ci va fi doar o parte din mama sa. Ca punct de plecare, orice încercare a copilei de a se rupe de mama sa şi de a deveni independentă (lucru absolut normal pentru creşterea unui adult sănătos) va începe să creeze conflicte în relaţia dintre cele două.

Începând de la naştere, o mamă trebuie să găsească un limbaj comun cu copilul său, deşi acesta nu ştie încă să vorbească. Este frustrant chiar şi pentru o mamă empatică începutul pentru că durează puţin să te aliniezi cu copilul tău şi durează puţin să înveţi exact ce înseamnă fiecare tip de plâns. Probabil aţi văzur deja că sunt o sumedenie de articole despre cum plânge copilul tău şi chiar sunt descrise în detaliu tipurile de plâns pe care le poţi vedea.

Mama narcisică nu îşi va pune problema niciodată că ar putea greşi faţă de copilul său. Fiind condusă de ego, totul va fi despre ea şi nu despre copil.

Iată, deci, câteva tipuri de comportament pe care le va adopta o mamă narcisică:

Obsesia pentru control şi parentajul – elicopter

Pentru că persoanele narcisice nu sunt în stare să se controleze pe sine, au obsesia să controleze tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Controlul de sine, exercitat într-o manieră sănătoasă, nu trebuie privit ca un bau-bau. Controlul obsesiv este ceva patologic, evident, însă mă refer la acel control care ne lasă să ne gândim în anumite situaţii dacă suntem conduşi de sentimente pozitive sau de ego-ul nostru. Practic, o persoană narcisică este condusă de ego, aşa cum spuneam, acest lucru ducându-o în punctul în care nu mai vede pădurea de copaci. De exemplu, atunci când comunici ceva cu copilul tău şi îţi pierzi cumpătul, ar trebui să te întrebi dacă nu cumva încerci să dai vina pe copil pentru că nu eşti tu în stare să îţi controlezi ieşirile. Mai departe de controlul copilului, părintele narcisic va încerca să îi controleze şi pe cei din jurul său în relaţia cu copilul. Cu unele persoane îi va merge, iar cu altele nu. Persoanele care sunt receptive la acest tip de comportament au fost numite în literatura online “maimute zburătoare”. “Maimuţele zburătoare” sunt nişte unelte umane de manipulare, auditoriul campaniilor de denigrare.

Un alt exemplu de exercitare abuzivă a controlului asupra propriei fiice este acela când, pentru că mama nu este în stare să îi asigure protecţie, îi interzice să iasă afară. Sunt multe cazuri, de exemplu, de bullying. Copilul unui părinte narcisic va fi necăjit întotdeauna pentru că are o mentalitate de victimă. Acel copil este permanent abuzat psihic de către părintele său şi în consecinţă ştie să fie victimă. Dacă copilul are un părinte echilibrat emoţional, nu va mai avea mentalitate de victimă. Se spune că rechinii atacă unde simt sânge. Bullies nu vor ataca niciodată dacă copilul tău va fi mai sigur pe sine decât ei. Abuzatorii vor abuza întotdeauna persoane mai slabe decât ei.

Vinovăţia şi ruşinea – armele supreme de manipulare

Părintele narcisic are cumva rol de copil în relaţie la nivel emoţional. Suna puţin ciudat, însă între un copil şi un părinte narcisic relaţia de parentaj este inversă, copilul fiind învăţat permanent să aibă grijă de nevoile emoţionale ale părintelui său. Narcisicul este un copil prin definiţie şi chiar un copil căruia nu i s-au impus limite sănătoase şi nu a fost învăţat din pripă despre ce este bine şi ce este rău.

Modul în care funcţionează vinovăţia este următorul: părintele narcisic, prin excelenţă neasumat, va arunca întotdeauna asupra copilului întreaga raţiune a fericirii sale. Toată viaţa sa, copilul se va simţi responsabil pentru fericirea părintelui său.

Cred că aţi auzit vreodată “Mi-am luat de la gură ca să te fac pe tine!”. Unii dintre voi probabil că râd acum, având în vedere bancul acela cu blonda, însă trecând peste asta, partea foarte tristă din acest aspect este că astfel copilul se va simţi vinovat că părintele său nu şi-a trăit fericirea şi viaţa aşa cum şi-a dorit, ci a trăit prin el. Ei bine, copilul nu are nicio vină, căci acest lucru este în totalitate alegerea părintelui. Numai un om neasumat poate arunca nefericirea sa pe umerii unui copil. Mulţi dintre aceşti copii ajung să aibă cocoaşă la propriu, pentru că duc pe umeri mai mult decât ceea ce ţine de ei înşişi.

În ceea ce priveşte ruşinea, aceasta este mână în mână cu teama de respingere. De vreme ce ai un părinte narcisic, acesta te va respinge de fiecare data când nu vei face cum vrea el. Dacă vreţi să aprofundaţi, Lise Borbeau are o descriere foarte clară a rănii respingerii, rană care are loc între copil şi părintele de acelaşi sex. Acest lucru face cu siguranţă obiectul acestui articol.

Discutând despre acest lucru, ajungem la următorul aspect important, şi anume:

Părintele narcisic iubeşte într-un mod condiţionat

Probabil că mulţi dintre voi aţi auzit cel puţin o dată sintagma “It’s my way or the highway”. Aceasta este o sintagmă foarte des folosită atunci când vine vorba despre narcisism. Părintele narcisic îşi va iubi copilul doar atunci când îi va face pe plac. Nu vreau să duc lucrurile prea departe, dar există inclusiv părinţi care îşi ameninţă odrasla că va ajunge la casa de copii.

O mamă narcisică cere atenția constantă a fiicei sale. O obligă să-i satisfacă nevoile, să-i îndeplinească așteptările și să nu iasă în evidență prea mult. În acest fel, nu o va umbri pe mama ei. Pentru a se asigura că toate acestea funcționează, aceste mame sunt dispuse să-și manipuleze fiicele, să le umilească și să le distrugă stima de sine. Ele o vor face cumva inconştient, nu ca o scuză, ci ca o explicaţie a faptului că nu se văd decât pe sine şi nu se pot pune în locul altcuiva.

Competiţie permanentă

Așa cum am menționat mai devreme, mamele narcisiste își văd fiicele doar ca pe nişte prelungiri ale lor. Acesta este motivul pentru care fiicele lor trebuie să fie perfecte și să facă toate aceleași alegeri pe care le-ar face şi mamele. Mamele narcişice îşi condiţionează fiicele în orice fac, de la gusturi, subiecte de discuţie, ce şcoli trebuie să urmeze, prietenii și relații.

Dar, de obicei, acest lucru duce la un efect secundar foarte dăunător. Aceste mame simt permanent invidie. Este ca o umbră sub care fiicele lor vor trăi permanent, precum un voal care le sufocă. Un lucru pe care îl știu toate fiicele mamelor narcisiste este că acestea nu vor fi niciodată acolo pentru a le apăra.

Mamele narcisiste impun fiicelor lor un tip disciplină agresivă nemeritată. Mama narcisică se îngrijorează mai mult în legătură modul în care lumea îi vede fiica, decât în legătură cu înțelegerea modului în care se simte fiica sa, ce vrea sau de ce are nevoie. De la vârste fragede, aceste tipuri de mame le vor nega emoțiile fiicelor lor prin indiferență sau critici.

Aceste tipare distrug complet capacitatea fiicei de a-și dezvolta identitatea. Stima de sine scăzută este întotdeauna o problemă uriașă pentru ele. Ele au nevoie de aprobarea mamei lor în orice situație.

Dependența este atât de intensă, iar pe măsură ce anii trec, fiicele mamelor narcisice încep să simtă rușine. Apoi, rușinea devine toxică, deoarece multe ori ajung să creadă că nu sunt demne de iubire.

Umilirea

Astfel, aceste fiice ajung să facă parte din relaţii de cuplu abuzive, să fie “people-pleasers” şi să uite de ele. Acest pattern are cumva şi o componentă de masochism (vezi Lise Borbeau), având în vedere existenţa unei răni de umilire foarte puternice.

Ca exemplu, un părinte narcisic, pentru că nu se poate controla, s-au putea să-şi “disciplineze” copilul de faţă cu alte persoane. Unii dintre părinţi îşi lovesc chiar copiii. Poate cea mai cunoscută frază care ne vine în minte acum este: “vorbim noi acasă”. Normal că trebuie să vorbiţi acasă, însă în momentul în care ai rostit această frază în public către copilul tău, să fii sigur că ai câştigat un copil care se teme de tine şi nu care te iubeşte şi te respectă. Este normal ca un părinte să fie o autoritate, însă autoritatea se poate câştiga prin puterea exemplului sau prin frică. Este alegerea noastră cum vrem să abordăm problema.

Deoarece au crescut sub stăpânirea tiranică a unei femei cu un caracter care lasă de dorit, fetele mamelor narcisice vor avea adesea conștiința de sine aproape inexistentă. În egală măsură, copilul va simţi inclusiv nefericirea partenerului din relaţia de cuplu şi chiar, de multe ori, se va simţi vinovat. Discuţiile asupra copilului şi neînţelegerile din cuplu legate de modalitatea de parentaj poate fi de asemenea o greutate în plus în spatele copilului. Cu atât mai mult când tatăl este şi el abuzat emoţional şi neglijat în cuplu. Copilul va înţelege doar că mami şi tati se ceartă din cauza sa. Şi în consecinţă se va simţi vinovat. Astfel, în cazul unei fetiţe, vinovăţia s-ar putea transfera către tatăl său, primul bărbat din viaţa ei, care va da modelul pentru bărbaţii ce vor avea să interacţioneze ulterior cu fiica adultă. Nu mică este mirarea când aceasta este în continuare manipulată, de această dată de bărbatul adult din viaţa ei, care se foloseşte de…. Aţi ghicit! Vinovăţie.