a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us
Cum să nu te pierzi pe tine într-o relaţie

Cum să nu te pierzi în relaţie

Se întâmplă foarte des, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi să ajugă să îşi piardă practic propria identitate într-o relaţie. De cele mai multe ori, acest lucru li se întâmplă partenerilor codependenţi, care se află într-o relaţie cu o persoană care obişnuieşte să încalce limitele celor din jur şi să îi contoleze, dar nu se controlează pe sine. Ce înseamnă acest lucru? Societatea noastră îi numeşte pe aceştia „persoane puternice”. Eu îi numesc „persoane abuzive”.

Cel care obişnuieşte să se piardă pe sine într-o relaţie este o persoană care are o stimă de sine foarte slab dezvoltată şi este bucuros că, aflat într-o relaţie (şi mai mult ca sigur şi manipulat), este acceptat aşa cum este.

Partenerul codependentului într-o astfel de relaţie este cu siguraţă o persoană care pare sau vrea să pară foarte demnă de toată atenţia şi meritele pe care le poate primi.

Ce înseamnă practic să te pierzi pe tine într-o relaţie?

În primul rând înseamnă să renunţi la micile tale plăceri pentru că cel de lângă tine nu le gustă. De exemplu, nu mai ieşim la restaurantul meu preferat pentru că partenerei sau partenerului nu îi place. Altă modalitate este atunci când ajungi să îţi anulezi planurile pentru a ieşi cu persoana respectivă. Cu atât mai grav dacă te manipulează să o faci. Acest lucru este şi mai uşor de făcut atunci când persoana respectivă acordă atenţie foarte rar, celălalt spunând „Este atât de ocupat(-ă), aş face bine să merg, cine ştie când îşi va mai găsi timp.” Oamenii care vor să te vadă îşi fac timp. Te prioritizează.

Eu personal am învăţat asta pe propria piele şi chiar am analizat comportamentul meu faţă de alte persoane. Dacă nu ai un motiv serios să nu suni pe cineva pe care pretinzi că îl iubeşti, atunci înseamnă că persoana respectivă nu este prioritară pentru tine. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă pentru că celălalt partener din relaţie nu doreşte să construiască o relaţie profundă, ci una superficială, de suprafaţă, nedorind să investească emoţional. Persoana respectivă este posibil să facă acest lucru chiar inconştient, fiind indisponibilă emoţional.

Un alt mod în care te poţi pierde este să renunţi la ideea de a te căsători sau de a avea un copil, pentru că celălalt nu îşi doreşte. Nimeni nu are dreptul să îţi ceară sau să îţi refuze dreptul de a fi fericit, indiferent ce înseamnă fericirea pentru fiecare dintre noi. Evident că nu discutăm despre cazurile patologice.

Ajungi să uiţi că ai lucruri de făcut pentru tine şi îl ajuţi pe cel de lângă tine. Sau poţi ajunge să renunţi la prieteni şi prietene. Toate aceste lucruri te lasă încet fără tot ceea ce te defineşte, rămânând să nu mai ai parte de bucuriile tale. Tristeţea, nefericirea te copleşesc şi este foarte posibil ca într-un final partenerul sau partenera să îţi spună că nu mai eşti persoana de la început.

Respectul de sine te ajută să nu te pierzi într-o relaţie.

Nimeni nu spune că nu ar trebui să ajuţi pe cineva. Este cel mai frumos lucru să o faci, însă este bine să o faci doar dacă ţi se cere şi doar dacă ajutorul oferit nu îţi dăunează ţie. Adică nu poţi oferi cuiva o sumă de bani împrumut dacă tu ai rămas fără bani pentru tine. Exemplele pot fi multe altele, însă acesta mi-a venit cel mai repede în cap.

Înainte să ajuţi pe altcineva în carieră, ajută-te pe tine. Înainte să dai cuiva sfaturi, gândeşte-te cum ai putea tu să îţi îmbunătăţeşti viaţa.

Respectul de sine îţi spune să nu anulezi programarea la doctor sau la salon când cineva te cheamă la întâlnire după ce nu te-a sunat două săptămâni. Respectul de sine îţi spune să nu renunţi la prietenii tăi. Respectul de sine îţi spune să creezi nişte limite clare: de exemplu, când eşti sunat(-ă) la ora 23:00 să ieşi în oraş şi te grăbeşti să fugi, atunci îi transmiţi celuilalt că eşti super disponibil oricând.

Unii dintre noi aleg să se joace. De exemplu, tot apar cărţi din acelea despre relaţii, cărţi în care ţi se spune că trebuie să „te joci” (De exemplu, „Act like a lady, think like a man” sau „Why men love bitches”). Am citit şi eu o sumedenie de astfel de căţi când aveam vreo douăzeci şi ceva de ani. Şi nu înţelegeam de ce nu funcţionează. Şi vă voi spune imediat de ce nu funcţionează: pentru că nicio relaţie sănătoasă între doi adulţi asumaţi şi responsabili nu începe printr-un joc. Pentru că poţi să te joci o vreme: o lună, două, şăse, nouă, un an, doi. La un moment dat oboseşti foarte rău şi renunţi. Şi tot nu va merge. Vei afla că ai tras de o relaţie defectoasă din prima şi te-ai chinuit singur(-ă).

Din păcate, o persoană care are nevoie să îţi încalce limitele, prin propria sa individualitate nu va sta din start într-o relaţie cu o persoană cu limite sănătoase. Pentru că are nevoie să controleze.  Din nou, din păcate, dacă te gândeşti „Voi renunţa la x lucru pentru că altfel mă părăseşte”, am să te anunţ un lucru:  Cel mai rău lucru este că nu te părăseşte şi că vei sfârşi lângă un om abuziv. Cu siguranţă că nu te va părăsi, pentru că ai exact de îţi trebuie.

O persoană care te iubeşte şi te respectă pentru ceea ce eşti, nu te va forţa în nicio măsură să îţi calci pe suflet. Dar vei atrage o asfel de persoană doar dacă şi tu eşti o persoană care nu îşi calcă pe suflet pentru nimeni.

Nu aş vrea aici să confundăm lucrurile cu ceea ce numim „compromis”. Compromisul este decizia amândurora din cuplu de a lăsa fiecare ceva de la el pentru ca amândoi să fie fericiţi. Amândoi lasă de la ei. Adică: amândoi avem astăzi câte o întâlnire şi pentru ca mai apoi să avem timp să ne vedem şi împreună, scurtăm amândoi celelalte întâlniri cu câte o jumătate de oră. Dacă doar o singură persoană lasă de la ea şi de cele mai multe ori se întâmplă să fie aceeaşi, asta se traduce prin „încălcarea limitelor sănătoase”.

Compromisul este un lucru foarte sănătos atunci când este respectată ideea sa întocmai. Este normal ca oamenii să fie diferiţi şi să se respecte în egală măsură şi este normal să facem uneori lucruri de dragul persoanei iubite. Adică de data asta mergem la un film SF pentru că îţi place ţie, dar data viitoare mergem la o dramă pentru că îmi place mie. Exemplele pot fi multe.

Dacă trăieşti o relaţie de cuplu în care limitele tale sunt încălcate şi dacă mai ai şi un copil, copilul este posibil să înveţe ori să încalce şi el limitele la rândul său, ori să ajungă să îi fie încălcate. În funcţie de gravitatea situaţiei (căci pierderea sinelui poate să ducă la unele lucruri foarte agresive şi abuzive) copilul poate avea şi alte urmări foarte grave: tulburări grave de anxietate, depresie ş.a.m.d.

O persoană cu limitele încălcate va fi un părinte anxios şi frustrat. Un partener care încalcă limite va fi şi un părinte care încalcă limite.

De dragul copiilor noştri, este bine să fim nişte oameni liberi. Putem fi nişte oameni liberi şi într-o relaţie în care iubirea, compasiunea şi respectul se completează.

Post a Comment