Colicile sugarului

Până să devin mămică, mi-am dorit enorm ca noi să scăpăm fără această perioadă îngrozitoare a colicilor.

Ce sunt colicile?

Colicile sunt nişte dureri asemănătoare crampelor. Se spune că bebeluşii le resimt pe acestea foarte puternic, probabil fiind printre primele dureri cu care ei se confruntă în lumea noastră, dincolo de uterul mamei.

Cel mai probabil toată combinaţia de durere cu frică, frica de necunoscut şi de cee ace bebeluşul nu a întânit niciodată până la acel punct, face ca întâlnirea cu colicile să fie atât de îngrozitoare.

De unde provin colicile?

De-a lungul timpului, foarte mulţi şi-au dat cu părerea în ceea ce priveşte cauza colicilor. Părerile sunt împărţite. Dacă ar fi să ne luăm după medicamentele specifice, se pare ca ar putea să existe mai multe cauze:

• gazele
• imposibilitatea organismului de a digera lactaza
• constipaţia

Evident că la noi nu a funcţionat din prima cu medicamentele, reuşind foarte greu să depăşim durerile. Am încercat mai multe medicamente, la recomandarea medicului şi a tuturor prietenilor care au deja copii mai mari şi au trecut prin aceasta perioada.

Din păcate, toate medicamentele de pe piaţă, pe care vă asigur că le-am încercat, nu au reuşit să elimine total colicile. Unele dintre ele au reuşit doar să amelioreze puţin stările, astfel încât, la un moment dat, bebe să poată adormi.

V-am mai povestit, de-a lungul timpului, de faptul că la baza înţelegerii simptomelor pe care le trăim fizic, stă în mare parte cartea lui Jacques Martel (Cauzele subtile ale bolilor). Ca să clarific, îmi place să cred că de fapt bolile fizice sunt nişte simptome ale bolilor emoţionale.

Când, undeva pe la trei luni, copilul meu a încetat dintr-o data să mai aibă colici, din păcate, prea târziu, m-am decis să verific în cartea lui Martel să văd dacă reuşesc să identific această cauză.

Vă transcriu aici citatul în care acesta explică pe îndelete exact ce înseamnă colicile.

“Colica este o contracţie rezultată dintr-o mare tensiune interioară, dintr-o situaţie care mă face vulnerabil şi care mă enervează atât de tare încât pot apărea congestia intestinală, durerile de stomac, afecţiunile la canalele glandulare sau la căile urinare. Sunt agitat şi iritat faţă de o situaţie sau o persoană. Acest lucru mă supără şi îmi provoacă o colică. Nu pot controla lucrurile şi mă deranjează acest lucru. Nu am încredere în capacităţile mele, nu am încredere în mine, îmi este teamă că nu voi fi Ia înălţime, nu ştiu ce să fac pentru a rezolva o problemă. Un exemplu tipic, legat de colicile sugarului este acela al mamei, căreia îi este teamă că nu îşi îngrijeşte corect copilul, că nu face destul pentru el. Bebeluşul resimte anxietatea mamei şi devine, la rândul său neliniştit (copilul afectat de colici trebuie să fie înconjurat de calm, de răbdare şi de iubire).”

Ei bine, atunci am înţeles totul. V-am explicat cu altă ocazie că pentru mine alăptarea a fost foarte dificilă, iar acest lucru mi-a dat de furcă multă vreme până când ajunsesem la un moment dat să plâng zi de zi. Mai departe de acest lucru, la momentul respectiv nu mă simţeam vrednică că mamă nici prin prisma faptului că născusem prin cezariană. Menţionez că mi-am dorit acest lucru, bebe a venit la termen, însă pur şi simplu, pentru mine naşterea naturală a fost imposibilă, după 10 ore de chin, cu dilataţie unu, optând pentru operaţie. La fel şi cu alăptatul, senzaţia a fost una de “mămă rea”, “nu am destulă grijă de copilul meu”, etc… Cu o anxietate crescută şi multe idei proaste de a căuta răspunsul în grupurile de mămici care sunt complet împotriva biberonului, am reuşit să îmi dau copilul peste cap singură. În paralel cu alte situaţii familiale care îmi dădeau de furcă emoţional la momentul respectiv, cumva, atenţia mea era disproporţionată şi aruncată în direcţii care nu îmi făceau deloc un serviciu.

Ei bine, odată cu liniştea mea sufletească, a venit şi liniştea copilului.

Este incredibil cum totul s-a rezolvat de la sine.

Poate există mămici care au mai trăit aceste lucruri. Poate altele nu le-au trăit. Acceptarea de sine vine cu toată fericirea de care ai nevoie. Dacă ai născut prin cezariană sau dacă ai alăptat, înseamnă că ai făcut ce ai putut pentru copilul tău. Sunt mame care pur şi simplu refuză să alăpteze, pentru a nu-şi strica sânii. Şi nu sunt poveşti, le-am întâlnit. Altele spun: “Dar ce, eu-s vacă?”. Îmi pare rău pentru exprimare, poate că deranjează, dar aceasta este realitatea. Dar dacă nu poţi să alăptezi, asta nu te face o mamă rea. Cel mai bine este să îţi iei focusul de pe tine şi să îl pui asupra copilului tău şi să vezi cum acesta îşi găseşte liniştea odată cu tine.

Copilul meu nu a mai avut probleme de stomăcel, nici cu constipaţia, nici cu colicile, din luna a treia de viaţă. După aproape un an de zile sunt mămica unui copil fericit, vioi, care mănâncă foarte bine, nu este nici gras şi nici slab, a început să-mi arate afecţiune, uneori vrea să doarmă la mine în braţe, seara adoarme din ce în ce mai uşor, merge,  ţipă, vrea să se joace.