a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us

Maternica

Bebeluş de trei luni

Iată că bebeluşul tău a ajuns la trei luni. Este posibil ca deja cel mic să fi reuşit să îşi ridice capul la 90ᵒ, atunci când stă pe burtă, iar dacă nu, este pe cale să o facă.

Tot în jurul acestei vârste micuţul tău va începe să râdă cu zgomot şi să perceapă de unde vine sunetul. Acesta va începe să gângurească, să se joace în centrul de activităţi şi va fi din ce în ce mai fascinate de jucăriile cu funcţii senzoriale. Nici jucăriile muzicale nu sunt prea jos în lista de preferinţe a micuţului tău de trei luni. Până la trei luni, vei vedea că bebelușul începe să fie din ce în ce mai conştient de lucrurile din jurul său și să-şi dezvolte simţul tactil.

Pe lângă diferite materiale, este important să păstrezi importanţa contactului piele la piele. Nu numai că va creşte profunzimea legăturii dintre tine și copilul tău, ci poate fi și un real confort pentru copil dacă este supărat sau are vreun discomfort.

O modalitate excelentă de a avea mai mult contact cu pielea micuţului tău este să îi faci masaj.

La această vârstă, dacă nu ai început deja să îi citeşti, poţi să o faci şi să îi arăţi pozele din cărţile de poveşti. Nu mică îţi va fi mirarea când vei vedea cât de curios îţi va urmări mişcările.

Sistemul nervos al bebeluşului de 3 luni se maturizează, iar stomacul său poate găzdui mai mult lapte sau mai multă formulă. Aceste modificări ar trebui să permită copilului să doarmă o perioadă de șase sau șapte ore la un moment dat, ceea ce se traduce într-o noapte de somn neîntreruptă pentru tine. Însă acest lucru nu este obligatoriu.

Înainte, când bebelușul tău reuşea să lovească o jucărie, putea să fi fost întâmplător. Însă acum începe să învețe elementele de bază ale cauzei și efectului: când loveşte ceva, acel obiect se mișcă. Creierul unui bebeluș face mii de conexiuni pe secundă și aproape îl că îl poţi observa în timp ce se concentrează asupra unei noi abilități.

Post a Comment