a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us
Bebeluş de două luni

Bebeluş de două luni

Deja la două luni mămica se simte mult mai bine după naştere, are alt tonus, deşi probabil au trecut multe nopţi nedormite. Însă recuperarea începe să se instaleze. Încet- încet, bebe începe să-şi facă simţită personalitatea.

Personalitatea bebeluşului tău se va modela din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Va începe să comunice folosind expresii faciale, vocalizări și chiar gesturi. De exemplu, dacă îi zâmbești și se simte fericit, ar putea să zâmbească chiar la tine. S-ar putea să înceapă să se amuze făcând tot felul de sunete ciudate și noi. Eu am auzit şi “ama”. Da! Deja! Este greu de crezut, nu mi-a venit să cred nici mie, dar începe să scoată tot felul de sunete. Cred că este foarte important să vorbiţi cu cel mic şi să purtaţi conversaţii clare, fără să stâlciţi cuvintele. Mai mult decât atât, tot în această perioadă începe să înţeleagă că o conversaţie are două căi, unde cineva întreabă şi altcineva îi răspunde. Evident că aceste lucruri vor fi la nivelul de reflex condiţionat. Deja copilul tău va începe să îţi simtă starea de spirit prin intermediul vocii tale.  Ar fi minunat dacă l-ai anunţa mereu ce urmează să faceţi: când vine masa, când se schimbă scutecelul, când vine băiţa şi tot aşa.

Ați observat că bebeluşul vostru nu mai este atât de mic?

Aici vom dicuta puţin în primul rând despre faptul că un copil alăptat la sân va lua în greutate mai lent decât un copil care bea formulă. În principiu cel alăptat la sân va lua aproximativ 200g pe săptămână, iar în primele şase luni de viaţă ar trebui să ia între 500 şi 1000g pe lună. În lungime, bebeluşii cresc în primele 6 luni de viaţă cam 3 cm pe lună. După vârsta de 6 luni până la un an, bebeluşii cresc cam 1-2 cm pe lună. Nu vă alarmaţi dacă nu vă încadraţi la fix, totul depinde foarte mult şi de părinţi, de statura lor şi de multe altele. Aceste valori sunt doar orientative.

Toaleta unghiilor

A venit momentul când trebuie să îi tăiaţi unghiile bebeluşului. Ele cresc extrem de repede şi dacă nu i le veţi tăia (cam la 3-4 zile) se va zgâria foarte rău pe piele. Eu m-am consultat şi cu doamna doctor care mi-a spus că nu este fan mănuşi, cu atât mai puţin sunt eu. Nu cred că îi place nimănui să aibă mâinile acoperite, mai ales când eşti atât de mic şi abia începi să descoperi lucrurile din jurul tău.

La început am cumpărat o forfecuţă boantă, specială pentru bebeluşi şi mai apoi am cumpărat şi o unghieră. La început totuşi mi se pare că forfecuţa este mai bună deoarece există mai puţine şanse să apucaţi pielea.

În ceea ce priveşte momentul când este cel mai bine să îi tăiaţi unghiile, sunt voci care spun că este ideal să faceţi asta când doarme. Eu personal cred că bebeluşul trebuie obişnuit de foarte mic cu aceste îndeletniciri. El trebuie să înveţe aceste lucruri de igienă şi să fie perfect conştient de ele. Fiecare face cum consideră, eu personal i-am tăiat micuţului unghiile fiind treaz de fiecare dată. M-am chinuit puţin, însă nu confortul mamei sau tatălui este cel mai important în cazul de faţă.

Viaţa în culori

Bebelușul tău va începe să recunoască diferite obiecte și va avea mai mult interes să privească chipurile cunoscute, mai ales pe mami şi pe tati. În săptămânile anterioare, copilul era atras de forme simple cu linii drepte, dar în curând el va putea să observe forme și modele circulare, precum şi culorile.

El va începe să privească în jur atunci când veţi ieşi la plimbare. Eu am vorbit de la început foarte mult cu micuţul meu şi i-am spus numele obiectelor din jurul nostru. Nu ştiu cât de mult ajută asta când este atât de mic, dar pot spune că acum gângureşte într-una.

Mişcările

Mișcările copilului tău încep să fie din ce în ce mai coordonate. De asemenea, pot să se lovească, fără să vrea, fiind emoţionaţi diverse situaţii. Este posibil ca bebelușul tău să aibă suficientă forță pentru a-și ține capul pentru perioade scurte, când stă culcat pe în braţe, sprijinit de umăr. S-ar putea să descoperi că copilul tău se rostogolește acum mai mult. Încă nu se va rostogoli total, însă deja vor exista tentative.

Bebelușul tău s încă nu știe cum să dea drumul lucrurilor pe care le-a prins, motiv pentru care mămicile cu părul lung trebuie să înceapă să aibă grijă. Eu mi-am scos şi lănţişorul de la gât pentru că începuse să tragă foarte tare de el.

Vezi şi: Stimulentul financiar pentru nou- născuţi

La două luni, bebeluşul ar trebui să doarmă între 14 şi 17 ore pe zi şi poate deja să nu se mai trezească atât de des să bea noaptea. Este bine să îl hrăniţi atunci când cere şi să ţineţi cont de faptul că există acele puseuri de creştere când vrea să mănânce tot timpul. Nu aşteptaţi să se facă trei ore între mese dacă cel mic dă semne că vrea să bea din nou. De la 7-8 scutece udate zilnic, este posibil să se ajungă pănă la 5-6. În ceea ce priveşte scaunul, vă faceţi griji de constipaţie doar dacă nu iese două zile la rând. Dacă iese doar o dată pe zi, este în regulă. Copiii sunt diferiţi. Unii dintre ei ies dupa fiecare masă. Unii dintre copii încep să iasă mai des atunci când începe diversificarea.

În ceea ce priveşte baia, eu l-am spălat la două zile, când i-am pus şi colacul de gât şi l-am lăsat să se bălăcească în cadă. La fiecare schimbare de scutec însă, l-am spălat la lavoar, nu prea am folosit şerveţele umede. Dacă aveţi această posibilitate, reţineţi că nimic nu curăţă mai bine decât apa şi săpunul.

Post a Comment