Arhetipul Anima şi faţetele mamei

Pesemne că v-aţi dat seama încă din titlu, vom discuta în cele ce urmează despre arhetipul “Anima” teoretizat de către Carl Gustav Jung. Am văzut undeva foarte frumos spus că Anima este “femeia din bărbat”. Evident, reducând acest concept la minim, cam asta este, într-adevăr. Însă, de fapt, Anima este cu mult mai mult decât atât.

Cu mulţi ani în urmă, cineva mi-a spus o foarte frumoasă poveste despre fenomenul îndrăgostirii şi nu mă pot abţine să nu o împărtăşesc cu voi.

Orice om, fie bărbat sau femeie, are în interior o parte din sexul opus. Noi, prin definiţia noastră, suntem întregi, aşa cum suntem. Barbătul are o parte din femeie, iar femeia are o parte din bărbat. Femeia din bărbat se numeşte Anima, iar bărbatul din femeie se numeşte Animus. Aşa le-a botezat Carl Gustav Jung, discipolul lui Sigmund Freud, şi poate cel mai important psihiatru- psiholog al tuturor timpurilor.

Imaginaţi-vă o mare cu două insule. Ceea ce este deasupra apei, cele două insule, reprezintă bărbatul şi femeia. Ceea ce este sub apă reprezintă Animus şi Anima. Atunci când fenomenul de îndrăgostire se produce, imaginaţivă că Anima (partea de sub apă) a insulei Bărbat se ridică la suprfaţă şi se proiectează pe partea de deasupra apei a insulei Femeie. De asemenea, Animus, partea de sub apă a insulei Femeie se ridică şi se proiectează pe partea de deasupra apei a insulei Bărbat. Mai pe scurt spus, eu – femeia mă îndrăgostesc de tine – bărbatul pentru că bărbatul din mine seamană cu tine. Pare puţin alambicat, dar nu este chiar aşa complicat. Pe lângă faptul că este o poveste frumoasă, mi se pare foarte uşor de reţinut care este treaba cu Animus şi Anima. Mai mult decât atât, această poveste este dovada vie că nu avem nevoie de o jumătate pentru a fi compleţi, ci suntem deja, trebuie doar să ne acceptăm cu totul, aşa cum suntem, un întreg. Să acceptăm în noi înşine şi partea feminină şi cea masculină, învăţând să le ajutăm să convieţuiască.

Ca să putem discuta despre Anima, trebuie să discutăm despre etimonul acestui cuvânt, în primul rând. Anima provine din limba latină şi înseamnă “suflet”. Ca o paranteză, din limba latină, cuvântul a dat în limba română forma “Inimă”. Suflet, inimă. Anima este sufletul, este partea emoţională, partea senzuală, afectivă, relaţională, emotivă. În opoziţie cu Animus, care este reprezentat de raţiune. Până acum, destul de simplu şi de clar, exact ca la bărbat şi la femeie. Anima se construieşte prin relaţionarea băiatului cu mama sa, ca prim model feminin pe care un copil îl întâlneşte pe această lume. Cred că v-am mai spus asta, sau dacă nu, vă spun acum: se zice că pe bărbaţi taţii îi învaţă să se iubească pe ei înşişi, iar mamele îi învaţă să iubească femeile şi să primească iubire de la ele.

“Pentru a descrie, pe scurt, care este diferenţa dintre bărbat şi femeie, din acest punct de vedere, deci prin ce se caracterizează anima, în raport cu animus, trebuie precizate următoarele: anima este sursa stărilor de spirit/ umorilor şi a capriciilor, în timp ce animus este sursa opiniilor; şi aşa cum schimbările de dispoziţie provin dintr-o zonă obscură, nedefinită, opiniile ferme se bazează pe prejudecăţi inconştiente sau pe convingeri apriorice”. (Carl Gustav Jung, “Dialectica eului şi a inconştientului”).

Anima se află în subconştient. Aş face aici o mică paranteză referitoare la faptul că unii oameni nu îşi cunosc această parte de subconştient, motiv pentru care o reprimă uneori până la cote uluitoare. Aduceţi-vă aminte de vremurile în care femeia nu avea drept de vot, era proprietatea bărbatului (în unele culturi şi în unele cazuri, se întâmplă încă) şi chiar, la un moment dat, femeia dacă îndrăznea să deschidă gura, era “isterică”. O să râdeţi, dar odată cu redescoperirea Animei, găsim şi o mulţime de bărbaţi isterici. Ei bine, acest lucru ar trebui să ne facă să ne dăm seama cât de certaţi erau bărbaţii în acele vremuri cu partea lor Anima, în sensul că o reprimau atât de tare, încât femeile deveniseră atât de neimportante ca fiinţe.

Anima nu este atât de simplă. Ea poate avea mai multe feţe, după cum urmează:

Mama

Aşa cum spuneam, prima persoană de sex feminin pe care un copil o întâlneşte în viaţa sa este mama. Astfel, acest arhetip va conduce relaţia dintre mamă şi fiul ei. Exemplele acestui arhetip se regăsesc în foarte multe culturi şi religii.

Fecioara Maria, Marea Mamă

Fecioara Maria a fost mama Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului. Dar ea este cu mai mult decât atât, devenind chiar întruchiparea Divinului Feminin. Toate expresiile Divinului Feminin s-au îmbinat în numeroasele ei titluri. Aceasta imagine a mamei- fecioare nu apare numai la creştini, ci apare în foarte multe culturi ale lumii, chiar dacă acestea au fost foarte îndepărtate din punct de vedere geografic.

Ca și în cazul naşterii lui Iisus, lui Qi i-a lipsit un tată la momentul naşterii, în mitul chinezesc. Qi a fost conceput în mod miraculos când mama sa, Jiang Yuan, a pășit într-o amprentă uriașă lăsată de zeitatea supremă Shangdi. Fără un tată pământesc al copilului ei, Jiang Yuan a încercat să-l abandoneze după ce s-a născut. Dar Qi, al cărui nume înseamnă „cel abandonat”, a supraviețuit de fiecare dată când mama lui a încercat să scape de el. În cele din urmă, Jiang Yuan și-a luat fiul, după ce și-a recunoscut rezistența supranaturală. Qi s-a dovedit a fi un fermier grozav, iar ulterior a devenit cunoscut sub numele de Houji, un zeu al agriculturii și strămoșul mitic al dinastiei Zhou din China.

În miturile romane, după ce Minerva a izbucnit din capul tatălui său, Jupiter, Juno (soția lui Jupiter) a dorit să nască un copil pe cont propriu. În „Fasti”, al poetului roman, Ovidiu, aceasta a cerut ajutor zeiței Flora pentru a putea concepe fără soțul ei. Prin atingerea unei flori magice, Juno a rămas gravidă cu Marte.

Așa cum este potrivit pentru zeițe, Isis, mama lui Horus, și-a păstrat virginitatea, păstrându-și numele de „Fecioară Imaculată” și „Zeiță necontaminată”, „Maică a lui Dumnezeu” și „Magna Mater” sau “Marea Mamă”. Isis este, în realitate, fecioara sau luna nouă, fiind înseminată de către lumina soarelui. În mituri, luna naște lunar și anual soarele; prin urmare, ea este mama multora, dar rămâne virgină. Astfel Isis are o figură de perpetuă fecioară.

Artemis a grecilor își reînnoia virginitatea anual, scăldându-se într-o fântână sacră. Artemis era asimilată ca zeița pădurilor, nașterii copiilor, virginității, fertilității, a vânătorii și era evocată cu arc și săgeți.

Una dintre legendele care au apărut a fost aceea că Buddha Gautama a fost născut de către Maya, o fecioară imaculată care l-a conceput printr-o influență divină. Este doar o legendă, însă nu ne interesează autenticitatea, ci arhetipul. Buddha Gautama, a fost, de fapt, fiul unui raja hindus, numit Suddhodana și s-a născut, în cursul obișnuit al naturii, în anul 563 î.C. Nu a pretins niciodată că este un zeu, nici el, nici discipolii săi nu au pretins că nașterea lui a fost miraculoasă.

Lista este foarte lungă, dar ne oprim aici.

Mama Pământ

În mitologia greacă, Gaia, sau Gaea, este personificarea Pământului și una dintre primele zeități grecești. Gaia este mama ancestrală a vieţii întregi: zeița primordială, Mama Pământ. Este mama lui Uranus (cerul) și a Pontului (marea). Echivalentul ei în panteonul roman a fost Terra. Pământul este simbol al fecundităţii şi regenerării, naşte toate fiinţele şi le hrăneşte, este trupul matern. Pământul dă foarte multă energie şi o imensă bucurie de a trăi.

Există, la fiecare dintre arhetipuri şi nu numai la Anima, atât aspecte pozitive cât şi aspecte negative.

Aspecte pozitive ale athetipului Mamei sunt: maternitate, protecţie, caldură sufletească – afectivitate, grijă faţă de cei din jur, mama naşte, hrăneşte şi creşte.

Mama falică este femeia bărbat, cea care îşi asumă rol şi de mamă şi de tată, de cele mai multe ori, în cazul în care tatăl natural nu este prezent în viaţa copilului.

Mama poate fi însă şi hiperprotectoare, mama care nu lasă copilul să crească, să se dezvolte şi să-şi creeze o personalitate unică. Mai sunt mame seducătoare, cu efecte negative în relaţia cu fiul, care nu va reuşi niciodată să evolueze. Poate rezulta astfel complexul lui Oedip, despre care v-am povestit aici.

Mama ca imagine negativă

O imagine negativă a arhetipului Mama este Gorgona. Gorgona este o faptură- monstru de sex feminin, nu este un personaj de sine- stătător.

“Euryale, Stheno și Medusa erau cele trei fiice monstruoase ale lui Phorcys și Ceto. Dintre ele, primele două erau nemuritoare. Medusa — considerată prin excelență „gorgonă” — era muritoare. […] Cele trei “gorgone” nu au fost dintotdeauna înspăimântătoare. […] Medusa împreună cu Poseidon au ajuns să aibă o aventură. Din păcate, acest lucru s-a petrecut în templul zeiței Atena. Considerând acest lucru ca fiind jignitor, Atena a transformat-o pe Medusa, împreună cu cele două surori ale sale, în niște creaturi cu șerpi în loc de păr și cu niște ochi care te transformau pe loc într-o stană de piatra. […] Perseu a reușit să o ucidă pe Medusa cu ajutorul Atenei și a lui Hermes, în timp ce monstrul dormea. Când i-a tăiat capul, din gâtul ei retezat au ieșit doi fii pe care i-i dăruise Poseidon: Chrysaor și calul înaripat Pegas.” (Wikipedia).

Anima în vis

Arhetipul mamei este un arhetip static, de protecţie. Acest arhetip are o multitudine de aspecte care se regăsesc în diferitele tradiţii sub diferite forme: mama, bunica, mama vitregă, soacra, doica, zeiţa, fecioara (Fecioara Maria, Demetra, Core), ţelul dorinţei de mântuire (paradis, imperiu divin, Ierusalim ceresc), în sens extins Biserica, universitatea, oraşul, patria, pământul, pădurea, marea, materia, Luna, uterul, etc.

Anima este personificată în vise prin imagini cu femei care variază de la femeia seductoare la femeia – ghid spiritual. Anima unui bărbat se reflectă în modul în care acesta se raportează la femei. În cadrul psihicului masculin, anima funcționează ca ghid al sufletului, influențându-i ideile, atitudinile și emoțiile. Dacă ştii rolurile pe care Anima le poate juca, îţi va fi foarte uşor să o identifici în vise. Ea poate fi o figură recurentă sau ca o persoană necunoscută, o înfăptuire a imaginaţiei. Anima unui bărbat poate fi văzută ca o colecție a tuturor experiențelor pe care le-a avut vreodată cu femeile, având-o pe mama sa în centrul atenției. Iubitele, fanteziile, trădările, secretele, visele, coșmarurile sunt amestecate şi accumulate în inconștient și așteaptă ca elementul declanşator să le scoată la suprafaţă.

Dacă relația bărbatului cu anima este defectuoasă, ea poate apărea vis drept o vrăjitoare, o femeie cu moravuri uşoare, o sirenă, etc. Aceasta va fi femeia căreia i se adresează injurios, la care ţipă sau pe care o agresează fizic. În cosecinţă, va fi plin de furie și remușcare că nu poate fi bărbatul pe care își dorește să fie: matur și cu o comuniune sănătoasă între principiile sale, femin şi masculin.

Anima ca apariţie din lumea animalelor

Anima apare uneori în vise ca o sirenă, o creatură feminină, cu torso de femeie şi coadă de peşte. Evident, de la visător la visător imaginea acesteia poate să difere.

Şerpii înzestrați supranatural în mitologie sunt asociați cu femeile. Lucrările de artă medievală o înfățișează adesea pe Eva ca pe un șarpe cu cap de femeie, care combină subtil şarpele Genezei cu imaginea Evei, mama tuturor celor care trăiesc. Cunoștințele feminine sunt adesea descrise ca intuitive și non- raționale. (Vă aduceţi aminte că în articolul anterior vă spuneam că într-o anumită perioadă erau chiar numite “isterice”). Prin intermediul femeilor, se exprimă impulsul haotic al vieții, iar pentru culturile care ridică raționalul deasupra non-raționalului, acest tip de cunoaștere amenință ordinea personală și socială, fapt care aruncă blesteme asupra șarpelui, cât și asupra femeii înzestrate, Eva, odată cu toate femeile care se trag din ea.

Exemple de gestionare defectuoasă a energiei Anima

Aşa cum spuneam şi mai sus, legătura dificilă a unui bărbat cu mama sa poate duce la probleme cu toate femeile din viaţa lor. Chiar dăunăzi îmi povestea cineva de un bărbat de 45 de ani a cărui mamă, care l-a ajutat toată viaţa şi l-a susţinut, inclusiv financiar, a fost nevoit să renunţe la femeia pe care o iubea din cauza mamei lui. Mama lui i-a interzis să vină acasă cu aceea femeie, el locuind în casa mamei. Ca să înţelegem exact ce se întâmplă în astfel de cazuri, trebuie, evident, să aruncăm o privire la relaţia bărbatului cu mama sa.

Aici mama pare să aibă o rană de umilinţă. Am mai vorbit aici despre acest lucru. Rana umilinţei naşte masca masochistului. Adică, mama bărbatului practic s-a pus pe tavă toată viaţa, trăindu-şi viaţa prin el. Acesta nu a învăţat niciodată să fie independent, iar mama sa nici pe departe nu şi-a dorit să-l educe în direcţia respectivă. Poate aţi mai auzit mame spunând “ţi-am dat”, “ţi-am făcut”, aşteptând parcă ceva în schimb. Evident, o atitudine total greşită vizavi de copilul tău.  O falsă mamă eroină, care se teme atât de tare să fie părăsită, încât îşi subjugă fiul cu toată atenţia de care este capabilă. Iată de ce este bine să ne învăţam copiii să facă lucruri singuri.

Bărbatul, dacă ar fi fost pe picioarele sale, independent, puternic, ar fi ales imediat să se mute din casa mamei sale şi să trăiască împreună cu femeia pe care o iubea. Însă, neputincios fiind, poate a făcut mai bine că a eliberat-o pe aceasta şi nu a condamnat-o să-şi trăiască viaţa în umbra soacrei “eroine”.

Un alt exemplu care are în vedere relaţia tată – fiică îmi vine în minte legat de un conflict bazat pe victimizare. Cumva, ne legăm aici tot de aspectul termenului “masochist” şi de aspectul “slăbiciunii” (adică amprenta sufletească a Animei). Ca să nu rămână lucruri înţelese eronat, am spus “slăbiciunii” pentru că trăim într-o epocă în care manifestarea sentimentelor, a emoţiilor este considerată o slăbiciune. Oamenii de azi consideră că dacă îţi desenezi un zâmbet fals pe faţă şi ţii în tine o grămadă de neajunsuri, eşti un om puternic. Ei bine, această parte preponderent emoţională, aşa cum am amintit şi mai sus, este strict legată de Anima. Ca să ne întoarcem la situaţia pe care voiam să v-o prezint, vorbim despre un tată pe care îl deranja că fiica sa se victimiză excesiv. Îndrăznesc să spun că această parte de victimizare se trage tot din rana umilinţei. Motivul pentru care tatăl, un om pe picioarele sale, care se întreţinea singur şi avea grijă şi de familia sa, nu suporta să audă oameni “slabi” este aceeaşi relaţie proastă cu anima. Pentru că acesta din urmă nu avea o relaţie bună cu Anima sa, probabil de undeva din partea mamei sale, care avea exact acest profil de “femeia se pune pe tavă cu totul”. Deci, dacă nu te înţelegi bine cu mama, s-ar putea să nu te înţelegi bine nici cu fiica şi nici cu partenera.

Sursa foto: unsplash.com