a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us

Arhetipul Anima – I

Pesemne că v-aţi dat seama încă din titlu, întrăm în studiul arhetipurilor lui Carl Gustav Jung. Primul arhetip despre care vom vorbi este Anima. Am văzut undeva foarte frumos spus că Anima este “femeia din bărbat”. Evident, reducând conceptul la minim, cam asta este, într-adevăr. Însă, de fapt, Anima este cu mult mai mult decât atât.

Cu mulţi ani în urmă, cineva mi-a spus o foarte frumoasă poveste despre fenomenul îndrăgostirii şi nu mă pot abţine să nu o împărtăşesc cu voi.

Orice om, fie bărbat sau femeie, are în interior o parte din sexul opus. Noi, prin definiţia noastră, suntem întregi, aşa cum suntem. Barbătul are o parte din femeie, iar femeia are o parte din bărbat. Femeia din bărbat se numeşte Anima, iar bărbatul din femeie se numeşte Animus. Aşa le-a botezat Carl Gustav Jung, discipolul lui Sigmund Freud, şi poate cel mai important psihiatru- psiholog al tuturor timpurilor.

Imaginaţi-vă o mare cu două insule. Ceea ce este deasupra apei, cele două insule reprezintă bărbatul şi femeia. Ceea ce este sub apă reprezintă Animus şi Anima. Atunci când fenomenul de îndrăgostire se produce, imaginaţivă că Anima (partea de sub apă) a insulei Bărbat se ridică la suprfaţă şi se proiectează pe partea de deasupra apei a insulei Femeie. De asemenea, Animus, partea de sub apă a insulei Femeie se ridică şi se proiectează pe partea de deasupra apei a insulei Bărbat. Mai pe scurt spus, eu – femeia mă îndrăgostesc de tine – bărbatul pentru că bărbatul din mine seamană cu tine. Pare puţin alambicat dar nu este. Pe lângă faptul că este o poveste frumoasă, mi se pare foarte uşor de reţinut care este treaba cu Animus şi Anima. Mai mult decât atât, această poveste este dovada vie că nu avem nevoie de o jumătate pentru a fi compleţi, ci suntem deja, trebuie doar să ne acceptăm cu totul, aşa cum suntem, un întreg.

Ca să putem discuta despre Anima, trebuie să discutăm despre etimonul acestui cuvânt, în primul rând. Anima provine din limba latină şi înseamnă “suflet”. Ca o paranteză, din limba latină, cuvântul a dat în limba română “Inimă”. Suflet, inimă. Anima este sufletul, este partea emoţională, partea senzuală, afectivă, relaţională, emotivă. În opoziţie cu Animus, care este reprezentat de raţiune. Până acum, destul de simplu şi de clar, exact ca la bărbat şi la femeie. Anima se construieşte prin relaţionarea băiatului cu mama sa, ca prim model feminin pe care un copil îl întâlneşte pe această lume. Cred că v-am mai spus asta, sau dacă nu, vă spun acum: se zice că pe bărbaţi taţii îi învaţă să se iubească pe ei înşişi, iar mamele îi învaţă să iubească femeile şi să primească iubire de la ele.

“Pentru a descrie, pe scurt, care este diferenţa dintre bărbat şi femeie, din acest punct de vedere, deci prin ce se caracterizează anima, în raport cu animus, trebuie precizate următoarele: anima este sursa stărilor de spirit/umorilor şi a capriciilor, în timp ce animus este sursa opiniilor; şi aşa cum schimbările de dispoziţie provin dintr-o zonă obscură, nedefinită, opiniile ferme se bazează pe prejudecăţi inconştiente sau pe convingeri apriorice”. (Carl Gustav Jung, “Dialectica eului şi a inconştientului”).

Anima se află în subconştient. Aş face aici o mică paranteză referitoare la faptul că oamenii nu îşi cunosc această parte de subconştient, motiv pentru care o reprimă uneori până la cote uluitoare. Aduceţi-vă aminte de vremurile în care femeia nu avea drept de vot, era proprietatea bărbatului (în unele culturi şi în unele cazuri, se întâmplă încă) şi chiar, la un moment dat, femeia dacă îndrăznea să deschidă gura, era “isterică”. O să râdeţi, dar odată cu descoperirea Animei, se pare că şi bărbaţii pot fi isterici. Ei bine, acest lucru ar trebui să ne facă să ne dăm seama cât de certaţi erau bărbaţii în acele vremuri cu partea lor Anima, în sensul că o reprimau atât de tare, încât femeile deveniseră atât de neimportante ca fiinţe.

Anima nu este atât de simplă. Ea poate avea mai multe feţe, după cum urmează:

Mama

Aşa cum spuneam, prima persoană de sex feminin pe care un copil o întâlneşte în viaţa sa este mama. Astfel, acest arhetip va conduce relaţia dintre mamă şi fiul ei. Exemplele acestui arhetip se regăsesc în foarte multe culturi şi religii.

Fecioara Maria, Marea Mamă

Fecioara Maria a fost mama Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului. Dar ea este cu mai mult decât atât, devening chiar întruchiparea Divinului Feminin. Toate expresiile Divinului Feminin s-au îmbinat în numeroasele ei titluri. Aceasta imagine a mamei- fecioare nu apare numai la creştini, ci apare în foarte multe culturi ale lumii, chiar dacă acestea au fost foarte îndepărtate din punct de vedere geografic.

Ca și nașterea lui Isus, nașterea lui Qi i-a lipsit un tată în mitul chinezesc. Qi a fost conceput în mod miraculos când mama sa, Jiang Yuan, a pășit într-o amprentă uriașă lăsată de zeitatea supremă Shangdi. Fără un tată pământesc al copilului ei, Jiang Yuan a încercat să-l abandoneze după ce s-a născut. Dar Qi, al cărui nume înseamnă „cel abandonat”, a supraviețuit de fiecare dată când mama lui a încercat să scape de el. În cele din urmă, Jiang Yuan și-a luat fiul, după ce și-a recunoscut rezistența supranaturală. Qi s-a dovedit a fi un fermier prețios și ulterior a devenit cunoscut sub numele de Houji, un zeu al agriculturii și strămoșul mitic al dinastiei Zhou din China.

În miturile Romane, după ce Minerva a izbucnit din capul tatălui său, Jupiter, Juno (soția lui Jupiter) a dorit să nască un copil pe cont propriu. În „Fasti”, al poetului roman, Ovidiu, aceasta a cerut ajutor zeiței Flora pentru a putea concepe fără soțul ei. Prin atingerea unei flori magice, Juno a rămas gravidă cu Marte.

Așa cum este potrivit pentru zeițe, Isis, mama lui Horus, și-a păstrat virginitatea, păstrându-și numele de „Fecioară Imaculată” și „Zeiță necontaminată”, „Maică a lui Dumnezeu” și „Magna Mater” sau “Marea Mamă”. Isis este, în realitate, fecioara sau luna nouă, fiind înseminată de către lumina soarelui. În mituri, luna naște lunar și anual soarele; prin urmare, ea este mama multora, dar rămâne virgină. Astfel Isis are o figură de perpetuă fecioară.

Artemis a grecilor își reînnoiește virginitatea anual, scăldându-se într-o fântână sacră. Artemis era asimilată ca zeița pădurilor, nașterii copiilor, virginității, fertilității, a vânătorii și era evocată cu arc și săgeți.

Una dintre legendele care au apărut a fost acela că Buddha Gautama a fost născut de către Maya, o fecioară imaculată care l-a conceput printr-o influență divină. Este doar o legendă, însă nu ne interesează autenticitatea, ci arhetipul. Buddha Gautama, a fost, de fapt, fiul unui raja hindus, numit Suddhodana și s-a născut, în cursul obișnuit al naturii, în anul 563 î.C. Nu a pretins niciodată că este un zeu, nici el, nici discipolii săi nu au pretins că nașterea lui a fost miraculoasă.

Lista este foarte lungă, dar ne oprim aici.

Mama Pământ:

În mitologia greacă, Gaia, sau Gaea, este personificarea Pământului și una dintre primele zeități grecești. Gaia este mama ancestrală a vieţii întregi: zeița primordială, Mama Pământ. Este mama lui Uranus (cerul) și a Pontului (marea). Echivalentul ei în panteonul roman a fost Terra. Pământul este simbol al fecundităţii şi regenerării, naşte toate fiinţele şi le hrăneşte, este trupul matern. Pământul dă foarte multă energie şi o imensă bucurie de a trăi.

Se relevă, la fiecare dintre arhetipuri şi nu numai la Anima, atât aspecte pozitive cât şi aspecte negative.

Aspecte pozitive ale athetipului Mamei sunt: maternitate, protecţie, caldură sufletească – afectivitate, grijă faţă de cei din jur, mama naşte, hrăneşte şi creşte.

Mama falică este femeia bărbat, cea care îşi asumă rol şi de mamă şi de tată, de cele mai multe ori, în cazul în care tatăl natural nu este prezent în viaţa copilului.

Mama poate fi însă şi hiperprotectoare, mama care nu lasă copilul să crească, să se dezvolte şi să-şi creeze o personalitate unică. Mai sunt mame seducătoare, cu efecte negative în relaţia cu fiul, care nu va reuşi niciodată să evolueze.

O imagine negativă a arhetipului Mama este Gorgona. Gorgona este o faptură- monstru de sex feminin, nu este un personaj de sine- stătător.

“Euryale, Stheno și Medusa erau cele trei fiice monstruoase ale lui Phorcys și Ceto. Dintre ele, primele două erau nemuritoare. Medusa — considerată prin excelență „gorgonă” — era muritoare. […] Cele trei “gorgone” nu au fost dintotdeauna înspăimântătoare. […] Medusa împreună cu Poseidon au ajuns să aibă o Aventura. Din păcate, acest lucru s-a petrecut în templul zeiței Atena. Considerând acest lucru ca fiind jignitor, Atena a transformat-o pe Medusa, împreună cu cele două surori ale sale, în niște creaturi cu șerpi în loc de păr și cu niște ochi care te transformau pe loc într-o stană de piatra. […] Perseu a reușit să o ucidă pe Medusa cu ajutorul Atenei și a lui Hermes, în timp ce monstrul dormea. Când i-a tăiat capul, din gâtul ei retezat au ieșit doi fii pe care i-i dăruise Poseidon: Chrysaor și calul înaripat Pegas.” (Wikipedia).

Va urma

Post a Comment