a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us
anxietatea de separare

Anxietatea de separare

Gradul anxietăţii de separare variază foarte mult de la copil la copil. Unii bebeluși devin isterici atunci când mama nu este în apropiere pentru o perioadă foarte scurtă de timp, în timp ce alți copii par să aibă anxietate continuă în cazul separărilor din perioadele copilăriei şi cea preşcolară.

Pentru a rezista anxietăţii de separare este nevoie de multă pregătire, tranziții rapide și răbdare. Poate că uneori şi părinţii suferă la fel de mult precum micuţii lor atunci când aceştia pleacă.

Este posibil ca micuţul tău să reacţioneze foarte emoţional atunci când pleci. Se poate agăţa de picioarele tale, poate suspina şi plânge, iar tu s-ar putea să resimţi o vinovăţie foarte mare. Anxietatea de separare este o problemă cu care se luptă mulţi dintre părinţi, însă trebuie să vă spun, în primul rând, că tristeţea micuţului vostru este ceva absolut normal. Este un sentiment real, un semn al afecţiunii şi al ataşamentului, însă, ca orice sentiment negativ, ne poate induce o stare de nelinişte. Poate chiar şi noi, părinţii, să ajungem să dezvoltăm anxietate.

Anxietatea de separare poate să apară undeva în jurul vârstei de 4 luni, chiar 5, când unii dintre bebeluşi încep să înţeleagă permanenţa obiectului. În alte cazuri, anxietatea poate apărea şi în jurul vârstei de 9 luni. Dacă doreşti să pleci de lângă micuţul tău în aceste perioade, asigură-te că este sătul, odihnit şi spălat. Nevoile primare ale bebeluşilor pot agrava o stare de anxietate, în cazul în care acestea nu sunt îndeplinite. Este bine să reduceţi totuşi cât mai mult plecările şi eventual să le faceţi cu o anumită rutină.

Un alt prag în care micuţii încep să dezvolte stări de anxietate de separare pot avea loc între 15 şi 18 luni. Aş adăuga aici că este cel mai bine să reduceţi pe cât posibil plecările de acasă atunci când micuţul vostru este bolnav. Aşa cum spuneam şi în alte articole trecute, dacă micuţul dezvoltă un ataşament sănătos (să aibă curajul să fie independent pentru că ştie că eşti alături de el), în timp, el va deveni din ce în ce mai independent şi poate deveni şi din ce în ce mai conştient de separări.

În jurul vârstei despre care vorbeam mai sus, 15-18 luni, copilaşii vor dezvolta, cel mai probabil, nişte comportamente sfâşietoare la despărţiri.

După vârsta de 3 ani, copiii încep să înţeleagă efectele despărţirii şi ale anxietăţii, acest lucru însă nu va reduce stresul. În general, nu ai cum să îţi anulezi planurile şi să te întorci din drum din cauza emoţiilpr micuţului, care vor rămâne la fel de puternice.

Iată câteva simptome pe care copiii care dezvoltă anxietate de separare le trăiesc:

  • Stres excesiv recurrent atunci când anticipează o separare (de părinţi sau de alţi îngrijitori);
  • Îngrijorarea persistentă și excesivă legată de potenţiala pierdere a unei figuri (maternă sau paternă) sau a posibilelor lor vătămări cauzate de boală, accident, dezastre sau deces;
  • Îngrijorare persistentă de a experimenta o separare neașteptată (răpire, accident, îmbolnăvire);
  • Refuzul de a ieși sau de a pleca de acasă, inclusiv la școală sau pentru alte activități, din cauza fricii de despărțire;
  • Frica excesivă de a fi singur;
  • Refuzul de a dormi departe de casă;
  • Coșmaruri despre despărțire;
  • Acuzaţii ale unor simptome şi dureri fizice, incluzând durerile de cap, de stomac și / sau vărsăturile.

Ei bine, există şi veşti bune!

Sunt şi lucruri pe care le pot face părinții pentru a-şi ajuta copiii să învețe să-și gestioneze sentimentele anxioase. Sprijinul părinților joacă un rol esențial în a-i ajuta pa copii să învețe să facă față acestor stări şi să se dezvolte independent.

Fă-ți un plan pentru a-ți ajuta copilul să plece dimineața la școală. Poţi crea chiar o rutină şi îl poţi învăţa să se trezească mai devreme pentru ca timpul petrecut până la plecare să înlesnească lucrurile.

Ajutați copilul să-şi înţeleagă gândurile anxioase şi vino cu o listă de gânduri pozitive, pe care le poţi chiar nota într-o agendă.

Evită suprasolicitarea. Concentrează-te asupra timpului de joacă, a perioadei de odihnă și a obiceiurilor sănătoase de somn. Ai grijă ca micuţul tău să mănânce la timp şi să aibă o igienă corecta.

Discută cu copilul tău referitor la schimbările de rutină cu ceva timp înainte ca ele să aibă loc.

Empatizează cu copilul tău și discută cu el despre progresele înregistrate.

Poţi crea ritualuri de despărţire şi revedere. Ele pot consta în mişcări ale mâinilor, ale picioarelor, îi poţi oferi chiar o jucărie specială, o pernă sau o pătură pentru perioada separării, sărută-l de trei ori, fă ce crezi că poate fi de ajutor. Evită însă să prelungeşti foarte mult momentul despărţirii. Atunci când pleci, acordă-i copilului tau o atenţie maximă, fii iubitor şi oferă-i afecţiune, însă ia-ţi“la revedere” scurt, pentru că altfel există şanse ca anxietatea să crească

Încearcă să păstrezi consistenţă în ritualurile de separare, pentru a evita factorii neașteptați. Rutina poate diminua emoţiile negative și îi va permite copilului tău să-și creeze simultan încrederea în independența sa și în tine.

Păstrează-ţi promisiunile pentru a promova încrederea în relaţia cu copilul tău şi pentru a-l ajuta să devină un copil sănătos şi independent. Dacă pleci undeva, este bine ca pe parcursul separării să nu te mai întorci. Spre exemplu, să îl vizitezi pe parcursul orarului şcolar, indiferent dacă îţi este sau nu dor de el.

Evită ambiguităţile şi fii foarte clar atunci când discuţi cu copilul tău referitor la timpul despărţirii. Oferă-I informaţii pe care le poate accesa şi încearcă să fii cât mai clar(-ă): “Mă întorc acasă peste 3 ore.”.

Exersează separarea. Trimite copiii la bunici, programați-le ore de joacă, permite-le prietenilor și familiei să facă activităţi cu copilul tău (chiar și pentru o oră). De exemplu, dacă o mătuşă vrea să-ţi ducă fiica la film, nu te împotrivi. Înainte de şcoală sau de grădiniţă, poţi experimenta împreună cu copilul tău mersul la şcoală şi chiar felul în care vă luaţi “la revedere”. Astfel, îi oferi copilului ocazia de a se pregăti şi de a experimenta, pentru a se descurca cât mai bine atunci când nu va mai fi lângă tine.

Auzim, sau, cel puţin auzeam, în trecut, de părinţi care îşi lăsau copiii la bunici şi plecau în timp ce aceştia dormeau. Nimic mai rău! Mai bine ai o discuţie foarte clară cu copilul, decât să se trezească, la propriu, abandonat!

Post a Comment