a

Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow Us

A şasea săptămână de sarcină

Săptămânile de la 1 până la 8 sunt cunoscute sub numele de perioada embrionară. Copilul tău este acum un embrion.

Capul copilului începe să ia formă

S-ar putea să faci față cu greu simptomelor de sarcină, dar există și o mulțime de vești bune. Faldurile de țesut din bontul proeminent de sus – capul – se dezvoltă în maxilarul, obrajii și bărbia copilului tău, care vor deveni în cele din urmă o fațucă adorabilă. Canalele de urechi sunt şi ele în procesul de dezvoltare. Punctele mici de pe față vor forma ochii și nasul micuţului în câteva săptămâni.

De asemenea, vor prinde contur în această săptămână: rinichii, ficatul și plămânii, împreună cu inima, care acum bate deja de aproximativ 110 ori pe minut (și din ce în ce mai rapid în fiecare zi).

Dacă eşti gravidă de 6 săptămâni, eşti deja în luna a 2 a sarcinii. Au mai rămas doar 7 luni până la naştere.

Corpul tău poate că nu s-a schimbat încă pe dinafară, dar îți vei reaminti că ești gravidă de 6 săptămâni de fiecare dată când te simți balonată sau când vei ajunge deja să consumi cel de-al șaselea grapefruit într-o zi, chiar dacă nu ţi-ai dorit niciodată grapefruit înainte de sarcină. Pentru mine, era singurul lucru cu care reuşeam să-mi calmez greţurile.

Urinarea frecventă este un alt simptom de care nu se bucură nicio femeie însărcinată, mai ales atunci când îţi este deranjat somnul de care ai nevoie cu adevărat acum, dar este unul dintre cele mai frecvente simptome ale sarcinii, încă de la început. De ce? Hormonul de sarcină hCG provoacă o creștere a fluxului de sânge în zona pelviană – un lucru bun totuşi pentru plăcere sexuală intense.

Mai mult, rinichii devin mai eficienți în ceea ce priveşte curăţarea corpului de deșeuri. Mai mult decât atât, uterul aflat în creștere începe să se împingă în jos pe vezică, lăsând mai puțin spațiu de stocare pentru urină. Din fericire, această presiune este adesea ameliorată odată ce uterul se ridică în cavitatea abdominală în al doilea trimestru.

Este foarte important însă să te păstrezi hidratată şi să nu reduci lichidele.

Şansele de a trece prin următoarele nouă luni fără arsuri la stomac sunt aproape nule. Acest lucru se datorează faptului că grupa de mușchi din partea de sus a stomacului, care, de obicei, împiedică sucurile digestive să se sprijine, se relaxează din cauza hormonilor de sarcină. Hormonul de sarcină relaxează muşchii din corp, mai ales uterul, pentru a permite fixarea corectă a sarcinii. Însă, corpul nu ştie care muşchi trebuie relaxat, astfel încât se vor relaxa toţi. Inclusiv muşchiul sfincter din capul pieptului.

Este important să eviţi mâncărurile grase, picante, crude şi să mânânci încet, pentru a minimiza toate aceste simptome neplăcute. Evită peștele cu conţinut mare de mercur, dar nu sari peste toate fructele de mare gustoase. Poţi mânca ton, cod şi somon gătite fără probleme. Nu crude.

Pentru fiecare mâncare dulce sau sărată pe care ţi-o dorești acum, există o alegere mai sănătoasă care, împreună cu o anumită cantitate de voință, îți poate menține papilele gustative fericite şi copilul sănătos.

Înlocuiește chipsurile din comerţ cu chipsuri de soia, sa cartofi sau de măr coapte în cuptor, fără adaos de grăsimi. Dacă eşti înnebunită după ciocolată, bea o ciocolată caldă. Tânjeşti după îngheţată? Exista opţiunea iaurtului îngheţat cu fructe.

Relaxează-te, este perfect sigur să-ţi lustruieşti unghiile (și să profiţi acum – din moment ce este probabil ca unghiile tale să crească mai rapid și să fie mai sănătoase ca niciodată, datorită hormonilor de sarcină).

În ceea ce privește unghiile false, nu există nicio dovadă că substanțele chimice sunt dăunătoare pentru tine sau pentru fătul tău, dar pentru a fi absolut în siguranță, ai putea opta să renunți la acestea până când vine copilul.

În săptămâna a şasea, ai primit deja știrile de la testul de sarcină la domiciliu – dar nu este rău să-l auzi confirmat de medicul tău, motiv pentru care probabil aștepți cu nerăbdare prima ta întâlnire cu acesta.

Vei avea parte de un control minuțios, inclusiv un examen pelvin, examen Papanicolau și analize de sânge inițiale pentru a determina tipul de sânge, factorul Rh.

Vei fi, de asemenea, testată pentru infecții cu transmitere sexuală, rubeola/ rujeolă și boli genetice specifice. Urina ta va fi testată pentru glucoză, proteine, celule roșii și albe din sânge și bacterii.

Va trebui să te pregăteşti să răspunzi la multe întrebări legate de istoricul tău de sănătate şi chiar cel al familiei.

Nu uita că nicio întrebare nu este o prostie. Discută cu medicul tău şi întreabă despre tot ceea ce îţi trece prin cap. Este bine să îţi faci chiar o listă pentru a nu uita.

Post a Comment